Industria de gambling din România are o istorie bogată de peste 100 de ani. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost atrași de mirajul banilor câștigați ușor și au optat ocazional pentru practicarea unor jocuri în urma cărora puteau câștiga diverse, de la bani la bunuri.
Primele cazinouri din România au apărut în jurul anului 1900, iar aici amintim cazinourile din Sinaia, Constanța, Mamaia, București și chiar Vatra Dornei. Acestea au fost ridicate cu scop turistic și pentru a satisface nevoia de divertisment a clasei sociale superioare. A urmat o perioadă anevoioasă în care regimul comunist a naționalizat și reîncadrat cazinourile, iar gamblingul a fost limitat / îngrădit. Însă după 1989, evoluția acestei industrii a luat o întorsătură radicală în România și a intrat pe o pantă ascendentă. Încep să apară tot mai multe cazinouri stradale și săli de jocuri. Sunt aduse primele păcănele și gamblingul începe să înflorească.
Odată cu dezvoltarea internetului și grație evoluției tehnologiei, multe dintre cazinourile clasice au dezvoltat și platforme digitală cu jocuri. La nivel global, primele cazinouri online au apărut în 1996, ulterior numărul acestora a crescut vertiginos, inclusiv în țara noastră. În România, cazinourile online încep să crească în popularitate după anii 2000, când apar și primele telefoane moderne. Astăzi, în România sunt sute de operatori de cazinouri online și platforme cu jocuri de cazinou. Pentru a putea să-și desfășoare activitatea un casino romania trebuie să fie licențiat și să respecte legile locale.
Piața a început să fie reglementată după 2013, odată cu înființarea ONJN (Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc), iar din 2015 au fost luate și primele măsuri cu adevărat importante în industria de gambling. România este una dintre țările europene unde această industrie este bine reglementată și guvernată, cu legi bine definite, iar cei pasionați de gambling își pot desfășura activitatea în deplină siguranță și securitate. Conform unui raport ONJN, în 2012 în România existau 20 de cazinouri și peste 6500 de săli de jocuri, însă numărul acestora a fost mult mai mare înainte de reglementarea pieței. După 2015, multe dintre brandurile cunoscute din industria de gambling au dezvoltat cazinouri online.
Această industrie este una reprezentativă pentru România și prin prisma veniturilor colectate la bugetul de stat. Anual, peste 240-250 de milioane de euro ajung în visteria statului, sume ce reprezintă taxele și impozitele directe din sumele înregistrate de cazinouri. La care sunt adăugate taxele și impozitele pe sumele câștigate de jucători, dar și grație numărului tot mai mare de angajați.
Conform unor studii, aproximativ 25% din populația adultă din România joacă cel puțin odată pe an la cazinouri și păcănele. Jucătorii generează un rulaj de peste 1.5 miliarde de euro. Conform studiului, bărbații sunt mai predispuși la practicarea acestor jocuri în comparație cu femeile. În topul preferințelor, majoritatea dintre cei ce aleg să-și încerce norocul o fac la loto, pariuri sportive sau sloturi (păcănele). Totodată, conform ONJN, industria de gambling numără peste 10 000 de angajați în cazinouri. Însă numărul acestora crește spre 50 000 grație industriilor conexe, inclusiv cea a producătorilor de jocuri, servicii IT&C și multe altele. Majoritatea producătorilor de jocuri de cazinou au deschis birouri de producție în România, beneficiind de forță de muncă ieftină și bine pregătită.
Datorită competiției acerbe, cazinourile online se întrec în promoții și oferte pentru a atrage cât mai mulți jucători. În același timp, investesc în tehnologizare și diversificare. Anual, zeci de noi jocuri sunt lansate și integrate în platformele digitale, producătorii confruntându-se mereu cu noi provocări și cerințe din partea operatorilor de cazinouri.
Sloturile sunt cele mai practicate jocuri inclusiv în România, pe piață existând mii de păcănele, unele mai atractive ca altele. Acestea se bucură de o popularitate sporită inclusiv la nivel global, asigurând o mare parte din veniturile raportate de cazinourile clasice și online. Însă există și jucători care aleg jocurile de masă cum ar fi poker, blackjack, ruleta. Iar pentru a se bucura de experiențe complexe, apropiate de cele trăite în cazinourile clasice, platformele online investesc în diferite tehnologii cum ar fi realitatea augmentată, realitatea virtuală. În prezent, există jocuri ce pot fi practicate live cu dealeri reali, totul din confortul de acasă. În același timp, jucătorii pot interacționa și comunica, pot urmări mișcările dealerului, ritmul jocului fiind stabilit de dealer, nu de o mașinărie programată.
Datorită acestor reglementări în gambling, jucătorii se pot bucura de această formă de divertisment în siguranță și securitate și, în același timp, există numeroase programe de protejare a acestora. Se duc campanii de conștientizare pentru un joc responsabil. Industria de gambling este ramură a industriei de divertisment și trebuie tratată corespunzător. Nu se recomandă practicarea jocurilor în ideea de a asigura un venit lunar pentru că nu se va întâmpla acest lucru. Cazinourile și sălile de jocuri sunt singurele care nu pierd niciodată. Cazinourile au obligația de a urmări anumite tipare comportamentale ce pot stabili dacă unii jucători dezvoltă o dependență de gambling și se pot lua măsuri speciale. Totodată, sunt urmărite tranzacțiile suspecte pentru combaterea infracționalității, finanțarea economiei subterane și a acțiunilor de spălare de bani.
România este un exemplu în industria de gambling la nivel de reglementare și legislație, însă acțiunile de prevenire sunt încă în faza incipientă. Jucătorii au la dispoziție instrumente prin intermediul cărora pot solicita ajutor, se pot elimina din sisteme, pot solicita momente de pauză sau auto-excludere, însă programele de stat nu cuprind și tratarea ulterioară. Să sperăm ca pe viitor se vor dezvolta mai multe acțiuni de prevenție. Iar în viitorul apropiat, autoritățile doresc să schimbe baza de impozitarea și legile cu privire la promovarea și amplasarea cazinourilor și sălilor de jocuri. Se ia în calcul eliminarea spoturilor publicitare de la TV, iar un proiect de lege prevede ca sălile să nu mai fie amplasate în proximitatea școlilor și a unităților de învățământ, cu toate că acestea sunt interzise persoanelor cu vârste sub 18 ani.