vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieComunele Urechești, Popești și Gugești merg împreună pe ”calea” gazelor naturale

Comunele Urechești, Popești și Gugești merg împreună pe ”calea” gazelor naturale

În această lună s-a definitivat înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Urechești – Popești – Gugești, care are drept obiectiv racordarea cetățenilor acestor localități la rețeaua de alimentare cu gaze naturale. Administrațiile publice din cele 3 comune speră ca, acționând unitar, să reușească să implementeze mai rapid proiectul de racordare la rețeaua de gaze. ”Proiectul nostru comun de racordare la rețeaua de gaze naturale este în stadiu avansat. Am finalizat studiul de fezabilitate, ce urmează a fi depus la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Următorul pas îl reprezintă semnarea contractului de finanțare pentru execuția lucrării. Sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai repede posibil.”, ne-a declarat primarul comunei Urechești, Nistor Bratosin, care este și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Urechești – Popești – Gugești. Conform rezultatelor ultimului recensământ, cele 3 comune au, în total, peste 10.000 de locuitori.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu