Sâmbătă, 11 martie, în timpul serviciului de patrulare, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au oprit pentru control în intersecția Drumului Județean 205 E cu Drumul Județean 205 B Țifești o autoutilitară condusă de un bărbat, de 37 ani, din județul Brașov. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta avea permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Duminică, 12 martie, ora 01.40, polițiștii Secției 6 poliție Rurală Nănești au depistat în comuna Nănești, un bărbat, de 37 ani, din județul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 23, deși se afla sub influența alcoolului. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat un rezultat de 1.21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Tot duminică, 12 martie, ora 13.40, polițiștii Biroului Rutier Focșani, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Bulevardul Unirii din municipiul Focșani, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat, de 54 ani, din localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat de polițiști cu aparatul etilometru, care a indicat un rezultat de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor de circulație pe drumurile publice, cu scopul de a preveni producerea accidentelor rutiere
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Astfel, în urma activităților desfășurate sâmbătă, 11 martie, 55 de persoane au fost legitimate și 35 de autovehicule au fost controlate de polițiști. O infracțiune la regimul rutier a fost constatată, fiind aplicate și 69 de contravenții pentru nerespectarea prevederilor legale. Totodată, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras 1 certificat de înmatriculare. (IPJ Vrancea)