Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea aduce în atenţia contribuabililor persoane fizice că, în cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, înregistrarea, la organul fiscal competent, a contractului încheiat între părţi şi a modificărilor survenite se efectuează în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a intervenit obligaţia înregistrării acestora (31 martie 2023).
Reamintim că, prin O.G. nr. 16/2022, a fost instituită obligaţia, pentru persoanele fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, începând cu data de 1 ianuarie 2023, de a înregistra contractul încheiat între părţi, precum şi modificările survenite ulterior, la organul fiscal competent.
Pentru contractele de închiriere încheiate după data de 1 ianuarie 2023, proprietarii – PERSOANE FIZICE au obligația înregistrării acestora, precum şi a modificărilor survenite ulterior, la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii/producerii modificării acestuia. Pentru contractele aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, proprietarii – PERSOANE FIZICE au obligația înregistrării acestora (dacă nu sunt deja înregistrate) în termen de 90 de zile (31 martie 2023).
Important! Pentru bunurile deținute în comun, fiecare coproprietar – persoană fizică are obligația înregistrării contractului de închiriere la organul fiscal competent. Cererea de înregistrare (Formular C168), însoțită de copia contractului de închiriere, se depune de persoanele fizice direct la registratura organului fiscal, prin poștă cu scrisoare recomandată sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
Organul fiscal va notifica persoanele fizice care figurează în evidențe cu venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal și care nu și-au îndeplinit obligația de înregistrare a contractelor de închiriere. (sursa: AJFP Vrancea)