Surse citate de presa națională ne prezintă o informație halucinantă pentru o țară democratică, membră a Uniunii Europene: mașina de serviciu a ministrului de Interne, Gabriel Oprea, a avut aproape 1.500 de misiuni de la 1 ianuarie și până astăzi. Adică, în medie, circa 5 misiuni care necesită coloană oficală pe zi!?! În traducere, conform legii, 5 misiuni de urgență pe zi! Am fost în vreun război și noi nu ne-am dat seama? S-au petrecut tot felul de catastrofe iar noi, românii de rând, am fost teleportați și nu am știut nimic?
Este de neconceput acest comportament abuziv, autocratic, egocentrist al unui general de carton, cu multiple încrengături în subteranele politice, economice, interlope, militare și de securitate națională, ajuns în poziții cheie în statul român, cu complicitatea tuturor celor care s-au aflat la guvernare în ultimii 15 ani: Iliescu, Năstase, Băsescu, Ponta (plus Timofte, Maior, Coldea, Botoș, Ardelean-Vulpea) ș.a. Dacă dăm la o parte cele 35 de zile în care a exercitat prerogativele de prim ministru în locul lui Ponta, tot nu se poate justifica numărul extrem de mare de situații în care un membru al guvernului a beneficiat de coloană oficială. Orice explicație este futilă în fața evidenței: ministrul de Interne a folosit în mod abuziv autoturisme și motociclete ale poliției rutiere ca escortă și antemergător. Chiar dacă s-au emis, între timp, ordonanțe, hotărâri sau alte acte normative care să poată justifica/ acoperi, în vreun fel sau altul, folosirea coloanei oficiale aproape în orice moment de către un ministru, tot nu găsim motivații logice și legale la comportamentul de ciocoi al izmenarului milionar.