duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateGALERIE FOTO Distracție maximă la Balul Vânătorilor și Pescarilor

GALERIE FOTO Distracție maximă la Balul Vânătorilor și Pescarilor

Vânătorii și pescarii vrânceni au petrecut azi-noapte la ceea ce se dorește a deveni o manifestare de tradiție: Balul Vânătorilor și Pescarilor. Peste 300 de pasionați ai acestor sporturi au petrecut până în zori alături de partenerele lor, cu muzică, dans și mâncăruri specifice. Au fost prezenți vânători și pescari din toate categoriile: oameni de afaceri, primari, consilieri, șefi de instituții, silvicultori ș.a. Printre participanți s-au numărat primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel-Mare, fostul deputat Ciprian Nica, secretarul municipiului Focșani, Eduard Corhană, directorul în MADR Vasile Carnariu (care a ratat la mustață un post de secretar de stat – la mustața lui Dragnea, bineînțeles – din cauză că a mers pe filiera greșită).
Meniul a fost unul bogat și bazat, în special, pe produse din pește și din carne de vânat: pastramă de căprioară, salam vânătoresc, icre de știucă, pastramă și cârnați de mistreț, file de crap etc. S-a cântat, s-a dansat și s-au spus multe povești vânătorești și pescărești. Printre cei care i-au încântat pe invitați s-au numărat membrii Ansamblului Folcloric Țara Vrancei, formația vrânceană Meteorit Band, trupa Talisman, grupul de dansuri de cabaret Rebel din Ploiești, cântăreața și prezentatoarea de televiziune Roxana Vașniuc, umoristul Florin Petrescu, aliast Axinte de la Vacanța Mare.     Amfitrionul petrecerii a fost directorul Teatrului Municipal Focșani, Sorin Francu. Nu au lipsit tortul, tombola și surprizele. La tombolă, participanții au putut câștiga curele, cămăși, șosete, șepci, obiecte specifice și utile pentru cei care merg la vânătoare și la pescuit.
Pe 15 februarie s-a încheiat sezonul de vânătoare la mai multe păsări și animale (iar pe 28 februarie și 31 martie se încheie la majoritatea).

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu