vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateControale ale lucrătorilor MAI, azi noapte, în mai multe zone din județ

Controale ale lucrătorilor MAI, azi noapte, în mai multe zone din județ

Noaptea trecută, în intervalul orar 23:00 – 06:00, polițiști de ordine publică, investigarea criminalității economice, rutieră, investigații criminale, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale dar și polițiști de combatere a criminalității organizate, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea și reprezentanți ai I.S.U. Vrancea, au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în cluburi/discoteci, precum și în zona adiacentă acestora.

Acțiunea a avut ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea consumului de droguri și a substanțelor psihoactive și respectarea de către operatorii economici a obligativității utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale. Totodată, acțiunile desfășurate de polițiști au vizat activități specifice pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, precum și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Au fost organizate filtre rutiere, fiind legitimate 386 de persoane. Pentru neregulile constatate, echipele de control au aplicat sancțiuni la O.U.G. nr. 195/2002 Rep. – privind circulația pe drumurile publice, O.U.G. nr. 28/1999 – privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat fiscale și pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 (aplicată de I.S.U. Vrancea) – privind apărarea împotriva incendiilor. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de peste 37.000 lei.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea vor continua acțiunile specifice pe raza întregului județ, menite să protejeze interesele comunităţii şi să asigure un climat de siguranţă publică. (IPJ Vrancea foto: arhivă)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu