sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneGuvernul a adoptat Hotărârea privind plafonarea preţului la poliţele RCA

Guvernul a adoptat Hotărârea privind plafonarea preţului la poliţele RCA

După mai multe discuții contradictorii, Guvernul a adoptat, astăzi, Hotărârea care prevede plafonarea tarifelor la polițele de asigurare civilă auto (RCA). Conform actului normativ, tarifele RCA vor fi înghețate, pentru o perioadă de 6 luni, la nivelul tarifelor calculate și practicate de către firmele de asigurări la data de 28 februarie 2023. „Este o decizie pe care am amânat-o de la ședința de Guvern de săptămâna trecută. Am luat această decizie pentru că am simțit nevoia să continuăm dialogul și să beneficiem de mai multe date și informații legate de modul în care această hotărâre va produce efecte. Totodată, am avut întâlniri și am condiționat această hotărâre de guvern de elaborarea în cele șase luni a modificărilor legislative care să asigure evitarea unor astfel de derapaje. Este cea de-a treia societate care intră în faliment în piața asigurărilor. Consider că este absolut inacceptabil să continuăm să ne jucăm cu aceste dezechilibre produse de o companie sau alta, motiv pentru care ASF împreună cu celelalte instituții, cu Consiliul Concurenței și cu ceilalți actori din piața asigurărilor trebuie să aibă un dialog onest, transparent și foarte clar vizavi de modificările legislative care trebuie să fie realizate. Eu vă asigur că nu voi accepta ca în interiorul celor șase luni această asumare să nu fie dusă la bun sfârșit”, a declarat premierul Nicole Ciucă la începutul ședinței.

La ședința Executivului a fost participat și vicepreședinte ASF Cristian Roșu, care a prezentat principalele prevederi ale hotărârii de plafonare a tarifelor. „Tarifele calculate și ofertate în piață de către asigurători vor fi cele de la sfârșitul lunii februarie 2023. De asemeni, se vor plafona și comisioanele de distribuție, cele al brokerilor, la nivelul de 8% din prima netă, iar toți asigurătorii vor calcula și vor oferta aceste tarife la nivelul de B0, însemnând baza de la care se pornește în orice calcul, care ulterior va fi bonusat sau malusat în funcție de istoricul de daună și de comportamentul acestora în anii anteriori. Acest lucru, în urma discuțiilor cu asociațiile de transportatori, se va aplica și BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, chestiune care am convenit cu toții”. Acesta a adăugat că, până în luna mai, Autoritatea de Supraveghere Financiară va prezenta o nouă formă a legii RCA, care va transpune o directivă europeană și va fi adoptată până la începutul anului 2024.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu