sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateScrisoare deschisă adresată șoferilor ce parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități

Scrisoare deschisă adresată șoferilor ce parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități

Trăim vremuri stresante. Întreaga viață a devenit o cursă contracronometru. La serviciu/ școală, acasă, la cumpărături, la medic, să plătim facturi … Timpul parcă s-a comprimat și nu vrea să mai cuprindă tot ce avem de făcut într-o zi. Copleșiți de griji, nu mai avem răbdare și disponibilitate sufletească sa observăm oamenii din jurul nostru și problemele lor. În goana noastră nebună, nu mai avem răgaz să realizăm că, prin acțiunile noastre, putem leza alte persoane, necunoscute chiar, și drepturile lor.

Cândva, și viața mea urma același ritm nebun…  Apoi am fost diagnosticată cu o afecțiune invalidantă. Timpul parcă s-a oprit pentru o clipă, apoi viața-mi a început să urmeze un ritm necunoscut până atunci, la fel de șovăitor ca și pași-mi. În absența unei infrastructuri accesibilizate sau accesibilizate necorespunzător, ies mai rar din casă. Fiecare pas, fiecare metru parcurs presupune efort și durere. Nu mi-am dorit niciodată privilegii. Mi-aș dori să întorc timpul… Dar acest lucru nu e posibil. Așa că iau viața așa cum e și încerc să mă bucur de ea.

Petrică, în urmă cu opt ani, era ca voi toți. Avea un job, o familie și grijile obișnuite oricărei persoane sănătoase. Apoi, dintr-odată, parcă viața ar fi vrut să-l învețe o altă lecție, necunoscută până atunci. A fost diagnosticat cu o afecțiune circulatorie din cauza căreia, în scurt timp, și-a pierdut un picior. Deși folosește o proteză, mersul îl obosește și îi provoacă dureri. Ghiță și-a pierdut un picior în urma unui accident și, cu toate astea, a reușit să-și facă o viață frumoasă. Este soț, tată, bunic și posesorul unei mașini ce îi crește gradul de autonomie. Daniela, ca și Răzvan, de altfel, au rămas cu sechele la nivelul membrelor, în urma unor intervenții chirurgicale. … Și lista poate continua cu zeci de mii de nume din întreaga țară.

Persoane cu dizabilități ce-și duc suferința cu demnitate pe picioare, ajutați sau nu de cârje, sau în fotoliu rulant. Nu prea ne vedeți pe stradă, prin marketuri, prin muzee sau săli de spectacole și de multe ori vă întrebați de ce avem nevoie de locuri de parcare și alte facilități dacă oricum stăm în casă.

Știm că cei mai mulți nu aveți timp să realizați că, ocupându-ne locurile de parcare, nu doar ne încălcați drepturile conferite de lege, ci ne și îngreunați viața! Noi, persoanele cu dizabilități, vă cerem, însă, să vă opriți pentru o clipă și să vă puneți în locul nostru! Numai  astfel, voi, șoferii ce parcați pe locurile de parcare ce ne sunt destinate, veți reuși să înțelegeți consecințele acțiunii voastre.

Așadar NU NE MAI OCUPAȚI LOCURILE DE PARCARE! (Iuliana Prunilă-Negoiță – dizabil.eu)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu