luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocietateActivități preventive și de informare derulate de polițiștii vrânceni în cadrul programului...

Activități preventive și de informare derulate de polițiștii vrânceni în cadrul programului ”Școala altfel”

Programul național „Școala altfel” a debutat în această săptămână la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focșani, unde elevii a două clase pregătitoare au învățat de la polițiști lecția siguranței rutiere. Pe parcursul acestei zile, 24 aprilie a.c., programul „Şcoala altfel” a reprezentat un nou prilej pentru poliţiştii de prevenire să fie alături de elevii focșăneni, iar alături de cadrele didactice care au coordonat activitatea, a fost dezbătută tema „Stop! Micii pietoni au prioritate!”.

Elevii i-au primit pe poliţişti cu interes şi curiozitatea de a afla cât mai multe informaţii despre meseria de poliţist, adresându-le diverse întrebări, precum care sunt riscurile acestei meserii, iar poliţiştii le-au prezentat principalele semne de circulație, comportamentul potrivit a fi adoptat, pentru a fi în siguranță pe drumurile publice, explicându-le faptul că un mic moment de neatenție poate schimba totul. Astfel, cunoscând și respectând aceste reguli, pot fi siguri că nu se vor accidenta! De asemenea, copiii au avut ocazia să intre în laboratorul de siguranță rutieră şi să vadă dotările acestuia. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu