Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea a realizat o expoziție cu obiectele găsite de-a lungul timpului în cărțile pe care cititorii le-au donat instituției. Toate aceste obiecte au fost păstrate și prezentate publicului în cadrul unei expoziții speciale. Expoziția ”Obiecte găsite în cărți” poate fi văzută la Galeriile de Artă din Focșani. Sunt peste 500 de astfel de obiecte din cele peste 1000 de bucăți, colecționate timp de peste 10 ani, din cărțile donate Bibliotecii Județene: ambalaje, adrese oficiale, bancnote, bileţele, bilete de călătorie, bilete de acces la muzee, broşuri, calendare de buzunar, cărți de joc, diplome, fițuici, fotografii, hărţi, invitaţii diverse, invitații la nuntă, liste de cumpărături, rețete de bucate, prospecte, rețete medicale, rugăciuni, iconițe, telegrame, timbre, numeroase vederi, felicitări etc. ”Expoziția Obiecte găsite în cărți, idei pentru o istorie a lecturii este inițiată și coordonată de bibliotecar dr. Teodora Fîntînaru și realizată de colegele noastre, Daniela Atanasiu și Florentina Mihalache. Vă așteptăm pe toți cei care, doar aici, la Focșani, au ocazia să vizioneze o astfel de expoziție!”, au transmis reprezentanții bibliotecii.
Programul de vizitare a expoziției este de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 11:00 și 19:00. Expoziția de la Galeriile de Artă este deschisă publicului până pe data de 13 mai.