vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSportPolițiștii vrânceni, campioni la tir

Polițiștii vrânceni, campioni la tir

Pe aliniamentul de tragere – înainte!

Cu această comandă a început etapa finală a Campionatului de Tir al M.A.I. Timp de 2 zile, cei 180 de participanți, trăgători de elită, reprezentând toate armele ministerului, și-au demonstrat abilitățile în mânuirea armamentului din dotare. Campionatul s-a desfășurat în județul Mureș și a fost organizat de către Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Centrului Cultural.

În clasamentul general pe structuri, pe prima treaptă a podiumului au fost polițiștii vrânceni, rezultat la care au contribuit cele două medalii de aur obținute de către colegii noștri, agent șef principal Dinu Ionel, instructor tir, dar și de colega noastră, inspector Gheorghiu Ioana, din cadrul Biroului Pregătire Profesională, ofițer specialist pe linia conducerii autovehiculelor de serviciu în regim prioritar și defensiv.

Și pentru că ”adevărații profesori sunt cei care se folosesc ca punți peste care își invită elevii să treacă”, colegul nostru, ALIN MOLDOVEANU, campion olimpic la tir la Jocurile Olimpice de Vară de la Londra, din 2012 și multiplu medaliat la Campionatele Mondiale și Europene de tir (pușca aer comprimat -10m), în prezent ofițer specialist–tragere cu armamentul la IPJ Vrancea, a fost alături de cei doi medaliați iar munca lui s-a oglindit în rezultatele acestora. Îi felicităm pentru medaliile câștigate, în spatele cărora se află calități tehnice, putere, precizie, perseverență, muncă și echilibrul din viața de zi cu zi. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu