Pas în spate, de moment, făcut de primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă. Ședința extraordinară a Consiliului Local, convocată de primar pentru astăzi, a fost amânată. Probabil că în urma unor discuții de culise, edilul șef a decis retragerea celor două puncte de pe ordinea de zi și, implicit, dezbaterea lor în altă ședință. Unul din proiectele de hotărâre este ”sensibil”: cel privind aprobarea contractării unei/unor finanțări rambursabile în valoare de maximum 50.000.000 lei în vederea realizării unor obiective de investiții de interes local.
Consilierii locali PNL și USR au respins, deja, acest proiect și l-au acuzat pe primar că risipește banii publici și că vrea să îndatoreze municipiul Focșani cu sume mari, fără rezultate eficiente ”pe teren”, așa cum s-a întâmplat și cu precedentul împrumut bancar, aprobat în 2019. Primarul susține că municipalitatea are nevoie de bani pentru finalizarea proiectelor de investiții ce se derulează sau urmează să înceapă. În caz contrar, Focșaniul ar fi în pericol să piardă investiții de circa 100 de milioane de euro. Asta deși Misăilă spusese, în urmă cu circa două luni, că bugetul local conceput de el conține sumele necesare asigurării co-finanțării proiectelor cu fonduri europene. Iar lista inclusă în proiectul de hotărâre, pentru asigurarea co-finanțărilor, cuprinde investiții de circa 100 de milioane de lei, nu euro.
Acuzațiile reciproce au curs de o parte și de alta, iar primarul și-a dat seama că nici astăzi nu i se va aproba contractarea creditului bancar de peste 10 milioane de euro. Este posibil să urmeze negocieri între primarul Cristi Misăilă și conducerea PNL Vrancea (ca în cazul proiectului de buget) pentru găsirea unei soluții de compromis și, eventual, stabilirea unei alte sume de împrumutat, la pachet cu informații clare privind utilizarea banilor din creditul respectiv.