duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneVIDEO Pui de ciuf de pădure adus la Centrul...

VIDEO Pui de ciuf de pădure adus la Centrul de Reabilitare de la Petrești. Micuțul fusese găsit în curtea unei școli din Galați

Miercuri, 31 mai, elevii și profesorii de la Colegiul de Industrie Alimentară ”Elena Doamna” din Galați au găsit în grădina instituției un pui de ciuf de pădure. Cadrele didactice au contactat, imediat, Agenția pentru Protecția Mediului Galați. Pasărea nu putea zbura și era vizibil speriată. Prin urmare, reprezentanții APM Galați au contactat Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice de la Petrești, ce aparține Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice Focșani. În scurt timp, puiul de ciuf de pădure a fost adus la centrul de îngrijire de la Petrești.
”Răspunsul lor a fost prompt și, la indicațiile unui specialist, colegi de la compartimentul Biodiversitate s-au deplasat în locul în care a fost găsit puiul de pasăre și au căutat cuibul în copacii din împrejurimi, pentru a-l duce la loc sigur. Acțiunea nu a avut succes și singura soluție a fost să-l trimitem la centrul din Focșani. Astfel, puiul de ciuf a făcut o plimbare cu maxi-taxi până în Focșani, în siguranță, unde va fi îngrijit o perioadă, după care va fi eliberat în mediul sălbatic. Noi suntem fericiți și avem speranțe că puiul va fi în siguranță!”, au transmis reprezentanții APM Galați.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu