Miercuri, la Focșani, s-a desfășurat o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Bugetare participativă în județul Vrancea-premisă pentru promovarea dezvoltării la nivel local”. Participanții au prezentat rezultatele de până acum:
● capacitate crescută a ong-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local – 97 de persoane aparținând grupului țintă eligibil, reprezentați ong și/ sau parteneri sociali, care au obținut certificate în domeniul bugetării participative și advocacy, la nivel local;
●capacitate crescută a ong-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local a unui document de politică publică locală în domeniul bugetării participative;
● capacitatea crescută a ong-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local a unui parteneriat între ong-uri și autorități locale.
La întâlnirea de la Focșani au participat reprezentanți ai administrației publice, ai organizațiilor nonguvernamentale, ai sindicatelor, ai altor instituții publice, precum și cetățeni. ”Echipa de proiect a fundației REDI ROMANIA, alcătuită din Marius Parno-manager de proiect, Diana Bratosin-coordonator rețea tematică, Raluca Malița-formator, Mariana Stanciu-facilitator proiect, Ioan Florea-facilitator proiect, mulțumește tuturor participanților pentru deschiderea și interesul acordat acestui proiect. Împreună putem face lucruri minunate pentru comunitățile din Vrancea!”, a transmis Diana Bratosin, unul dintre organizatori.