vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateGreva din educație nu se oprește: 86,93% dintre greviști continuă protestul

Greva din educație nu se oprește: 86,93% dintre greviști continuă protestul

Marți seară, președinții celor două federații naționale sindicale din sistemul de educație au anunțat că greva generală continuă. Aceștia au precizat că, potrivit datelor centralizate la nivel sindical, aproape 87% dintre membrii de sindicat nu au renunțat la protest. ”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispozițiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieșit că astăzi 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei. Menționăm că procentele avansate astăzi (marți, n.r.) de Ministerul Educației au fost raportate la totalul salariaților din învățământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă. Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învățământ.”, se arată în comunicatul semnat de Simion Hăncescu și Marius Nistor.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu