În zilele de 13 și 14 iunie a.c., polițisții din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat activități informativ-preventive la școlile Țifești, Bizighești și Obrejita pentru a le reaminti regulile care le pot aduce un plus de siguranță la școală și pe perioada vacanței de vară. Astfel, polițiștii au purtat discuții libere cu copiii și cadrele didactice, temele principale abordate fiind prevenirea consumului de substanțe psihoactive și a bullying-ului, precum și portul sau folosirea de obiecte periculoase în unitățile de învățământ.
Discuțiile au mai fost legate de riscurile consumului de droguri, dar și consecințele asupra performanțelor școlare, vieții familiale sau sociale, discutându-se totodată și despre prevederile legislative în materia consumului de droguri în cadrul campaniei „O singură dată poate deveni mereu!” De asemenea, copiii au fost încurajați să adopte un comportament pro-social, să manifeste o atitudine tolerantă pentru ca situațiile conflictuale să nu degenereze în acte de violență și să respecte normele prevăzute în regulamentul școlar. Elevii au adresat multiple întrebări polițiștilor, inclusiv referitoare la profesia de polițist și au primit sfaturi utile pentru petrecerea vacanței în siguranță.
Nu în ultimul rând, au fost abordate aspecte privind legislația referitoare la răspunderea penală a minorilor, dar și tipurile de infracțiuni cel mai des săvârșite în mediul școlar, în vederea preîntâmpinării implicării acestora în conflicte și conștientizării tipurilor de comportamente acceptate în mediul școlar. Siguranţa tinerilor rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, iar activităţile preventive vor continua și pe perioada verii.
Recomandări pentru copii:
– Traversați strada doar pe zebră! În intersecţiile aglomerate, fiți atenţi la semafor!
– Dacă v-ați pierdut de părinți sau bunici, mergeți la cel mai apropiat polițist sau adult însoțit de un copil!
– Nu vă întâlniți cu persoane pe care le-ați descoperit pe internet și nu le cunoașteți în realitate!
– Nu dați curs solicitărilor venite din lumea virtuală!
Recomandări pentru părinți:
– Oferiţi-i timp copilului dumneavoastră! Internetul sau alte persoane ori lucruri nu pot înlocui afecţiunea, comunicarea şi educaţia pe care doar un părinte le poate oferi!
– Fiţi atenți la schimbările lui de comportament și discutați cu el despre acestea!
– Fiţi primul care îl întreabă ce-l doare!
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea urează tuturor copiilor o vacanță frumoasă și felicitări pentru rezultatele obținute în anul școlar. (IPJ Vrancea)