sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateConducători de instanțe și parchete din Europa, în schimb de experiență la...

Conducători de instanțe și parchete din Europa, în schimb de experiență la Tribunalul Vrancea

În perioada 12 – 14 iunie 2023, Tribunalul Vrancea a fost instanță gazdă în cadrul Programului de schimb pentru conducători de instanțe și parchete, derulat de European Judicial Training Network (EJTN), în colaborare cu Institutul Național al Magistraturii din România. Astfel, Tribunalul Vrancea a primit vizita doamnei Johanna Kolkeri – Kauppila – Director administrativ la Helsinki District Court – Finlanda și a domnului Lukas Pisvejk – Vicepreședinte al Plzen Regional Court – Cehia.

Programul a facilitat un schimb de bune practici între reprezentanții celor 3 sisteme judiciare europene, cu accent pe activitatea concretă a liderilor de instanțe si a activităților manageriale specifice funcțiilor de conducere, statutul, drepturile și obligațiile judecătorilor și a celorlalte categorii de personal din cele trei țări, comunicarea și relația cu mass-media, gestionarea activității financiare, precum și pe aspecte privind stadiul de implementare a digitalizării și a facilităților oferite justițiabililor.

Întâlnirile derulate pe parcursul celor trei zile au beneficiat de sprijinul Judecătoriei Focșani, Judecătoriei Adjud și al Parchetului de pe lăngă Tribunalul Vrancea și au urmărit dezvoltarea încrederii reciproce dintre autoritățile judiciare și cultivarea sentimentului de apartenență într-un spațiu judiciar comun.

Feedback-ul pozitiv obținut în urma acestui program, precum și în urma schimburilor internaționale de experiență anterioare, ne conferă convingerea că asemenea activități, cu impact pozitiv inclusiv asupra schimburilor la nivel cultural, vor continua în viitor între autoritățile judiciare europene și Tribunalul Vrancea. (Sursa: Tribunalul Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu