În cursul nopții trecute, la ora 00:46, polițiștii Biroului Rutier Focșani au oprit în trafic un autoturism care circula pe Bulevardul Brăilei din municipiul Focșani. La volan a fost identificat un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Urechești. Întrucât avea un comportament specific consumatorilor de droguri, polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest, care a indicat un rezultat pozitiv la Amfetamină. Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive. (sursa: IPJ Vrancea)
Tânăr șofer, pozitiv la Amfetamină. S-a ales cu dosar penal
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -