„În pandemie l-am visat pe bunicul. Stăteam la Boston, țineam cursurile cu studenții on-line și mă simțeam foarte singur și, așa cum mi se întâmplă întotdeauna când sunt într-o perioadă de criză, l-am visat pe bunicul. Mergeam cu vechea lui Dacie roșie cu care mă ducea la grădiniță și-mi zice: Nu-ți mai fac griji că găsim casă, eu conduc, tu te uiți pe geam și o să vezi semnul pe poartă. Și când am ajuns în Criț, am văzut semnul pe poarta asta – vedeți, e săpat în lemn anul 1844 – și gata, am luat casa!”
George Paul Meiu, profesor de antropologie la Harvard, colindase lumea, din Montreal unde a locuit cu părinții și a studiat sociologia, la Chicago, în Africa, la Boston… Locuia în apartamente închiriate și își dorea o casă a lui, un loc al lui. „Visam să am bucățica mea de univers, de multă vreme tânjeam după asta și mi-am zis, prea mult am amânat acest vis, trebuie să se întâmple.” Și, pentru că în satul bunicilor casa lor avea deja moștenitori, a pornit prin satele pe care le mai știa din copilărie să-și caute una. A ajuns în Criț și, mergând pe străzi, a găsit poarta din vis, era însemnată cu anul când a fost făcută: 1844. (…)
Antropolog și profesor la mari universități din Europa și SUA, noul locatar al casei Möckesch din Criț va organiza seminare cu studenți și profesori din întreaga lume în șopronul ei, scrie cărți și pune bazele unei punți între Strada de Sus și Lumea largă. Acum, pe profesorul de la Harvard, George Paul Meiu, îl poți întâlni pe ulița satului Criț din Transilvania. Vorbește cu vecinii sau merge la Rozi după zacuscă și dulceață. La început a stat un an aici să scrie o carte, iar de atunci vine în fiecare vacanță, și iarna și vara. Vine „acasă”. „Când stau la Basel”, îmi mărturisește el, „mă gândesc la ce am de făcut la casa mea de la Criț, care geamuri trebuie înlocuite, unde trebuie perdele, ce fereastră trebuie schimbată, și asta-mi dă viață”.
Întreaga poveste o puteți citi pe PRESShub.
