sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateFOTO Acțiuni ale polițiștilor vrânceni pentru menținerea siguranței publice

FOTO Acțiuni ale polițiștilor vrânceni pentru menținerea siguranței publice

În ultimele 24 de ore, în județul Vrancea au fost organizate acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, a consumului de substanțe psihoactive și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. La acțiuni au fost angrenați polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, Secției Județene de Poliție Transporturi Vrancea și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

Au fost legitimate și verificate persoane care prezentau un comportament suspect, nu-și justificau prezența în diferite zone sau erau pretabile a deține arme albe sau substanțe psihoactive, fiind instituite și filtre rutiere. În urma activităților desfășurate, forțele de ordine au legitimat 431 de persoane și au controlat peste 280 de autoturisme, fiind testați cu aparatele drugtest și etilotest 56 de conducători auto.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 182 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 37.000 de lei, fiind constatate și 12 infracțiuni. De asemenea, în intervalul orar 07.00-09.00, în municipiul Focșani a fost organizată o actiune cu efective mărite, pe linie rutieră, scopul fiind reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, prin depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor. În mediul rural, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au aplicat 137 de sancțiuni pentru neregulile constatate și au retras 4 certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni, care au ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, vor continua și în perioada următoare. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu