vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateRecomandările polițiștilor pentru șoferi și pietoni, pe timp de caniculă

Recomandările polițiștilor pentru șoferi și pietoni, pe timp de caniculă

Pentru că traversăm o perioadă caniculară, cu disconfort termic accentuat, care poate afecta și circulația rutieră, recomandăm conducătorilor de autovehicule:

– să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald;

– să evite pe cât posibil călătoriile în jurul prânzului, în special șoferii vârstnici sau cu probleme de sănătate;

– să folosească sistemele de climatizare;

– să nu conducă dacă sunt obosiți;

– să manifeste atenție la faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăți conducătorilor auto în perceperea obstacolelor și anticiparea conduitei celorlalți participanți la trafic.

Circulați cu atenţie și dați dovadă de calm în trafic, fără a depăși limitele de viteză legale, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier.

De asemenea, sfătuim pietonii să respecte următoarele indicații:

– să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora;

– să evite să pună șoferii în situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate;

– să aştepte pe trotuar sau pe refugiile special amenajate sosirea mijloacelor de transport în comun;

– să se asigure foarte bine atunci când traversează;

– să evite ieșitul afară în orele caniculare, mai ales persoanele vârstnice sau vulnerabile;

– dacă aleg să călătorească în jurul prânzului, să fie odihnite, hidratate și cu o atenție sporită, evitând traversările prin locuri nepermise. (Poliția Română)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu