vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateMinistrul Familiei, Gabriela Firea, demisionează

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, demisionează

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a acceptat vineri să demisioneze din Guvern. Firea a avut o discuție cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, în urma scandalului „azilelor groazei”. Anterior, ea primise termen până luni, 17 iulie, să-și prezinte demisia de onoare, în urma documentelor care au confirmat că patronul „azilelor groazei”, Ștefan Godei, a fost angajat la cabinetul de senator al Gabrielei Firea, dar și la clubul de fotbal deținut de primăria lui Florentin Pandele.

Gabriela Firea a mai anunțat că se suspendă și din funcția de președinte al organizației PSD București. Ea a postat un lung mesaj pe Facebook în care explică gestul ei și se autovictimizează, așa cum a făcut-o de la începutul scandalului legat de azilele din Voluntari. ”Plec pentru ca premierul să poată lucra în liniște proiectele economice și sociale bune pentru români, la fel miniștrii PSD și PNL, să-și poată prezenta munca. În această atmosferă de război total față de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniță nu s-a mai auzit și văzut în aceste zile. Dar, miza celor care au profitat de ancheta autorităților, au confiscat mesajele publice și au pus tunurile pe mine nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice pentru anul electoral viitor. Tocmai din acest motiv plec, pentru moment, cu mare tristețe, față de tot ceea ce am făcut și puteam construi împreună cu echipa social-democrată din Capitală, și din funcția de Președinte al Organizației PSD București, din care mă suspend o perioadă limitată. Și, cum în Biroul Permanent Național am reprezentat în primul rând Capitala, chiar dacă am promovat cu mare drag proiecte pentru întreaga țară, înțeleg să mă retrag pentru aceeași perioadă. Sunt complet nevinovată, s-a văzut și din ancheta derulată, se va constata și în continuare, în justiție, dar ceea ce s-a întâmplat cu viața mea și a familiei mele în ultimele 10 zile mi-a arătat interesul imens ca eu să mă erodez și să-mi scadă până la anulare șansele de a mai câștiga un mandat de primar general”, a spus, printre altele, Gabriela Firea.

Este a doua demisie în scandalul ”azilelor groazei”, după cea a ministrului Muncii, Marius Budăi.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu