La data de 17.07.2023, ora 2100, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Panciu au fost sesizați telefonic de către un bărbat, în vârstă de 65 de ani, despre faptul că fiul său a încălcat ordinul de protecție. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că în ziua de 17.07.2023, în jurul orei 20.30, fiul apelantului, împotriva căruia a fost emis ordin de protecție în data de 14 iulie 2023, prin care s-a dispus ca acesta să păstreze o distanță de 5 metri față de tatăl său, s-ar fi apropiat de acesta la o distanță mai mică decât cea stabilită.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 31 alin. (1) şi lit. a) şi c) dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, faptă prevăzută de art. 47 alin. 2 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice. (IPJ Vrancea)