vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateIPJ Vrancea: acțiuni de control în Suraia și Vulturu, soldate cu amenzi...

IPJ Vrancea: acțiuni de control în Suraia și Vulturu, soldate cu amenzi și confiscări

În data de 22 iulie a.c., în intervalul orar 18:00-24:00, polițiștii vrânceni au continuat să acţioneze în sistem integrat, în mediul rural, pe raza localităților Suraia și Vulturu, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în baruri și săli de jocuri de noroc, precum și în zona adiacentă acestora. Astfel, la nivelul judeţului au fost instituite 4 filtre rutiere, fiind, de asemenea, verificate 12 obiective (2 săli de jocuri de noroc, 5 baruri și 5 magazine mixte). Cu ocazia activităților desfășurate, forțele de ordine au legitimat peste 100 de persoane și au controlat 32 de autoturisme.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale (5 la O.U.G. nr. 28/1999 Rep. privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 6 conform H.G. nr. 301/2012, 1 conform Legii Nr. 61/1991, 14 conform O.U.G. nr 195/2002 Rep. privind circulaţia pe drumurile publice), în valoare totală de peste 35.000 de lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 2.428 lei, precum și 30 de articole vestimentare. Totodată, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală, respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu