Competiții sportive desfășurate sub egida ”Cupa 23 iulie”, concursurile ”Micul Pompier” și ”Pompierul de oțel”, evenimentul ”Ziua Porților Deschise”, precum și Caravana SMURD ”Fii pregătit!” s-au regăsit în programul organizat pentru celebrarea Zilei Aniversare a I.S.U Vrancea. Anul acesta, la 23 iulie, s-au împlinit 161 ani de la unificarea celor două structuri ale pompierilor, de dincoace şi dincolo de Milcov, sub conducerea unui singur comandant, căpitanul Dimitrie Petrov. Prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 179 din 23 decembrie 2013, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 6 din 7 ianuarie 2014, în semn de consideraţie şi respect pentru cei care au marcat această zi de profundă încărcătură istorică, data de 23 iulie a fost desemnată Ziua Aniversară a I.S.U. Vrancea.
Unitatea este a doua structură la nivel naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă care a primit, în urma demersurilor efectuate, recunoaşterea oficială a unei zile aniversare. Având în vedere acest privilegiu, pentru pompierii vrânceni, ziua de 23 iulie a devenit un reper pentru alte două evenimente importante: primirea Drapelului de Luptă al unității în anul 2016 și operaționalizarea Punctului de Lucru Vulturu, în anul 2019.
Toate aceste motive de bucurie au fost sărbătorite de pompierii vrânceni.
Astfel, premergător Zilei Aniversare I.S.U. Vrancea, a fost organizată, cu sprijinul Asociației ”Pompierii Vrânceni”, a X – a ediție a ”Cupei 23 iulie” la biliard, bowling și tenis de masa, unde s-au obținut următoarele rezultate: biliard – locul I – Lt. Ștefan George-Alin, locul II – Lt. Maghiaru Dumitrache Cristian-Adrian, locul III – Slt. Dinu Alexandru; bowling – locul I – m.m. Ștefănescu Florin, locul II – plt. adj. Fercalo Ionuț, locul III – plt. adj. Puțaru Bogdan; tenis de masă – locul I – plt. adj. Bogdan Daniel, locul II – cpt. Chivu Emilian, locul III – Sg. maj. Novac Claudiu. De asemenea, în data de 23 iulie, avut loc competiția de alergare montană, cu scopul de a promova spiritul de echipă și un stil de viață sănătos, la care au participat 24 de alergători. Cea mai înaltă treaptă a podiumului a fost ocupată de soldat Popa George Cosmin (U.M. 01548) – locul I, urmat de caporal Zimbru Ionel (U.M. 01270) – locul II și caporal Savin Ionel (U.M. 01270) – locul III.
Copiii cadrelor inspectoratului au simțit, în data de 20 iulie, cum este să fii salvator în cadrul concursului ”Micul pompier”. Toți participanții au reușit să parcurgă traseul cu cele cinci probe, fiind declarați câștigători. Pompierii profesioniști și-au măsurat forțele la concursul ”Pompierul de oțel”, unde soldat Chiriac Vasile Valentin a fost declarat învingător. Evenimentul ”Ziua porților deschise” a oferit ocazia celor peste 100 vizitatori de a se familiariza cu accesoriile și tehnica de intervenție folosite de pompieri în misiunile specifice. La invitația salvatorilor vrânceni, Caravana SMURD ”Fii pregătit!” a poposit în zilele de 22 și 23 iulie în județul Vrancea. În cadrul sesiunilor de pregătire, pompierii și voluntarii au susținut demonstrații de acordare a primului ajutor și au diseminat informații și materiale informative, privind modul în care cetățenii ar trebui să acționeze, în eventualitatea producerii unei situații de urgență.
Totodată, Ziua Aniversară a I.S.U. Vrancea a fost un prilej de a recompensa personalul care s-a remarcat în activitatea profesională. Astfel, 37 cadre militare au fost citate prin Ordinul de Zi pe Unitate, iar alți 10 subofițeri, respectiv: plutonier adjutant șef Burdușa Stan, plutonier adjutant Potică Ionică, plutonier adjutant Bîrgău Tudorel-Adrian, plutonier adjutant Caraiman Gabi-Nicu, plutonier adjutant Ciobotaru Valerică, plutonier adjutant Rotaru Octavian, plutonier adjutant Darie Adrian, plutonier adjutant Chiriac Relu, plutonier Ichim Bogdan Cătălin și sergent major Andronic Alexandru, au primit ”Diplomă de merit”. (ISU Vrancea)