duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticaIeșit basma curată din dosarul morții polițistului Gigină, Gabriel Oprea vrea să...

Ieșit basma curată din dosarul morții polițistului Gigină, Gabriel Oprea vrea să revină în politică

Fostul ministrul de Interne Gabriel Oprea a fost achitat definitiv în procesul în care era acuzat de ucidere din culpă în cazul morții polițistului Bogdan Gigină, din octombrie 2015. Se pare că era momentul pe care Gabriel Oprea îl aștepta pentru a face următoarea mutare pe scena politică. El a anunțat că vrea să revină în prim-plan, mai ales că 2024 este un an electoral important.

Într-un comunicat transmis de partidul pe care l-a fondat – UNPR – Gabriel Oprea se autovictimizează și își laudă cariera profesională și politică. „Acest dosar a fost închis după aproape 8 ani lungi de procese, de acuzaţii lipsite de orice fundament, de atacuri la persoană, la familie, ofense şi umilinţe aruncate public, sistematic, asupra unui om nevinovat. Am fost pus în situaţia să lupt pentru a-mi dovedi nevinovăţia, să mă apăr de minciună, de fals şi de manipulare pentru o vină care nu exista. Au fost, fără îndoială, dosare politice. (…) În sfârşit, justiţia a făcut dreptate.”, susține Gabriel Oprea. Acesta spune că atât el cât și partidul său se aflau în ascensiune în anul 2015 și, din acest motiv, a fost înlăturat. Oprea prezintă date dintr-un sondaj de opinie despre care nu a auzit nimeni: ”preşedintele UNPR se bucura de aprecierea a 50% dintre români ca premier interimar şi de 53% ca vicepremier şi ministru al afacerilor interne. În acelaşi timp, partidul se afla la peste 12%. Aşa stăteau lucrurile în august 2015.”, se menționează în comunicatul UNPR.

Gabriel Oprea reia subiectele și declarațiile bombastice folosite de el până în anul 2015: armata, biserica, poporul, stabilitate, siguranță națională, patriotism și altele asemenea. Comunicatul UNPR se încheie cu anunțul revenirii în politică. ”Cu războiul la graniţă, trebuie să strângem rândurile şi să fim uniţi mai mult decât oricând. Nu este vreme de experimente sau de erori la nivelul statului, nu mai e timp să greşim, să învăţăm, ci este vremea specialiştilor, a experienţei, a performanţei, este vremea deciziilor exclusiv corecte pentru ţară. Condusă de patrioţi, de oameni care îşi iubesc ţara, România are şansa să meargă pe drumul corect. Dumnezeu nu ne lasă niciodată şi Binele învinge întotdeauna. Am fost lovit, am fost doborât, am fost exclus, dar am învins, m-am ridicat şi VOI REVENI ÎN POLITICA MARE.”, transmite președintele UNPR.

Gabriel Oprea are 62 de ani și este general în rezervă. Nu a activat mulți ani ca ofițer în armată, însă a ajuns rapid la gradul de general, fiind avansat și după ce a intrat în politică și administrație. Gabriel Oprea este unul dintre puținii generali cu 4 stele din România. El a deținut mai multe funcții politice, precum prefect al Capitalei, secretar de stat în MAI, ministru al Apărării Naționale, ministru al Afacerilor Interne, vicepremier, prim-ministru interimar, deputat și senator. Gabriel Oprea a fost membru PSD, iar în 2010 a înființat Uniunea Națională pentru Progresul României.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu