Noul ministru al Mediului, Mircea Fechet, a decis numărul de urși ce pot fi recoltați (vânați) în România: 220. Acesta este numărul propus de Academia Română, în urmă cu puțin timp: 140 de exemplare cota de prevenție și 80 de exemplare cota de intervenție. Mircea Fechet va emite în scurt timp un ordin de ministru în acest sens. ”Academia Română consideră că un număr de 140 de exemplare pentru cota de prevenție și 80 de exemplare pentru cota de intervenție ar trebui să fie suficiente. Eu nu îmi propun să intru într-o negociere sau într-o dezbatere cu specialiştii Academiei Române. Voi lua de bună această cifră şi având în vedere faptul că există conflicte aproape zilnice între urs şi om. Sunt judeţe extrem de afectate din cauza acestor conflicte, fie că discutăm despre pagube, fie că vorbim de pierderea de vieţi omeneşti. Eu cred că dincolo de conservarea speciei de urs brun, de protejare a biodiversităţii, eu cred că trebuie să ne gândim şi la oameni.”, a spus, astăzi, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Reamintim că, în ultima sa zi de mandat, fostul ministru al Mediului, Barna Tanczos, semnase un ordin prin care se aproba împușcarea unui număr mai mare de urși – 481: 426 de exemplare cu scop de prevenţie şi 55 de exemplare cu scop de intervenţie. Ordinul respectiv a fost urmat de numeroase critici din partea activiștilor de mediu.
Vrancea este unul dintre județele cu o populație însemnată de urși. Dar, în același timp, și cu probleme create de animalele sălbatice, care ajung tot mai des în așezările omenești. De câțiva ani, urșii au produs pagube în mai multe gospodării din satele vrâncene. Mai mult, întâlnirile dintre oameni și urși s-au încheiat cu victime și cu răni grave în rândul oamenilor. Zonele unde s-au înregistrat cele mai multe incursiuni ale urșilor sunt Soveja, Vizantea-Livezi, Nereju, Vintileasca.