La data de 21 decembrie 2016 un bărbat englez a sesizat faptul că la data de 02 decembrie 2016 un bărbat care se recomanda a fi preot, ar fi încercat să-l inducă în eroare prin aceea că fiica sa ar fi fost grav bolnavă și necesita o operație în Germania, victima urmând a-i trimite suma de 700 de lire sterline, aspect care nu s-a concretizat. De asemenea, la data de 09 februarie a.c, un bărbat de origine canadiană, a sesizat aceleași aspecte față de aceeași persoană,în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Cu ocazia investigațiilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că în perioada octombrie 2015 – februarie 2017, un bărbat de 35 de ani din municipiul Focșani ar fi apelat un număr de 35 persoane din țară și din străinătate. Sub pretextul că ar fi fost preot și pretinzând că ar avea o fetiță grav bolnavă, acesta ar fi solicitat sume importante de bani, o parte din acestea fiind trimise prin serviciile de transfer rapid, prejudiciul total fiind de aproximativ 27188,93 lei.
Având în vedere aceste aspecte, la data de 02 martie a.c., față de acesta a fost luată măsura preventivă de reținere pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și tentativă la înșelăciune, urmând ca la data de 03 martie a.c. să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale și recuperării prejudiciului cauzat. (comunicat IPJ Vrancea)