vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaNANESTIȘoc la Nănești: un bărbat și-a omorât soția și apoi a încercat...

Șoc la Nănești: un bărbat și-a omorât soția și apoi a încercat să se sinucidă

Miercuri seară, dispeceratul IPJ Vrancea fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că, în comuna Nănești, pe fondul unui conflict spontan în familie, un bărbat de 40 de ani și-a înjunghiat soția, după care și-a provocat leziuni la nivelul gâtului, fapta având loc în curtea imobilului acestora. La sosirea echipajului de poliție din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești, femeia nu prezenta semne vitale, iar echipajul medical a preluat bărbatul în stare gravă.

A fost anunțat procurorul de caz, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și echipa operativă din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești. În cauză, se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta. (IPJ Vrancea)

La fața locului au ajuns și echipaje de prim ajutor. Persoana de sex feminin, în vârstă de 28 de ani, avea leziuni incompatibile cu viața și nu prezenta semne vitale. Prin urmare, medicul a constatat decesul acesteia. ”A doua victimă, conștientă, de sex masculin, în vârstă de 40 de ani, cu multiple plăgi tăiate, a fost preluată, monitorizată, stabilizată hemodinamic și respirator și transportată la Spitalul județean Focșani – Unitatea de Primiri Urgențe.”, a transmis Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu