sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateProgram încărcat pentru jandarmii vrânceni în acest weekend

Program încărcat pentru jandarmii vrânceni în acest weekend

În perioada 25 – 27 august, jandarmii vrânceni alături de polițiști vor fi în mijlocul cetățenilor pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică, cu ocazia desfășurării manifestărilor din spațiul public, după cum urmează:
– Vineri, în municipiul Focșani, la meciul de fotbal, din cadrul competiției Liga 3 dintre echipele CSM Focșani 2007 – CSM Râmnicu Sărat;
– Vineri, în Crângul Petrești, la spectacolul folcloric;
– Sâmbătă, în municipiul Adjud, la meciul de fotbal amical dintre echipele CSM Adjud 1946 – FC Bacău U19;
– Duminică, în comuna Păulești, la concursul de alergare montană ,,Vrancea Montană Run’’;
– Duminică, la manifestările cultural artistice Festivalul Folcloric ,,Poiana Negari’’ și la ,,Sărbătoarea Comunei Vrâncioaia’’.

Totodată, jandarmii vor acționa în cadrul echipajelor independente sau în sistem integrat, împreună cu polițiștii vrânceni, în zonele aglomerate, pentru siguranța cetățenilor.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea face următoarele recomandări:
• participanţii să respecte indicaţiile şi îndrumările forțelor de ordine;
• să evite implicarea în conflicte de orice natură;
• dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze cu atenție.
Pe traseele turistice montane și în localitățile Tulnici, Lepșa și Soveja, jandarmii montani vor desfășura activități specifice în scopul informării, îndrumării și acordării de asistență turiștilor și persoanelor aflate în dificultate în zona montană, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială.
Pe această cale jandarmii montani îi sfătuiesc pe iubitorii muntelui să ţină cont de o serie de recomandări cum ar fi:
– să nu se aventureze pe traseele turistice după lăsarea întunericului;
– să folosească doar traseele marcate și să urmărească marcajele de pe traseu;
– să aibă echipament adecvat zonei montane, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor;
– să desfăşoare activităţi de picnic doar în zonele special amenajate;
– în situația în care întâlnesc animale sălbatice, să nu se apropie de ele, pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni;
– să solicite ajutorul forţelor de ordine, în mod direct sau prin numărul unic apel de urgență ”112” în cazul producerii unor fapte de natură penală sau contravențională. (IJJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu