Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râurile din bazinele hidrografice: Putna – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Lepșa – amonte confluență cu râul Zăbala, Zăbala – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Nereju, județul Vrancea. (INHGA)
Potrivit hidrologilor, avertizarea cod roșu pentru fenomene imediate este valabilă în zona respectivă până la miezul nopții. (foto: arhivă)