Instanța a hotărât ca tânărul de 18 ani, prins de polițiști după ce au tras cu arma, să fie pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Reamintim că, în urmă cu câteva nopți, un tânăr de 18 ani a furat o autoutilitară, a pornit la plimbare și nu a oprit la semnalul polițiștilor, pe DN 2M. Mai mult, acesta a acroșat autospeciala de poliție și și-a continuat deplasarea spre Andreiașu de Jos. Polițiștii l-au urmărit, însă șoferul fugar a mai lovit o autospecială de poliție. Oamenii legii au folosit și armamentul din dotare, trăgând 4 focuri de avertisment în plan vertical. ”Autoutilitara a fost oprită în afara comunei Andreiașu de Jos, fiind folosit un dispozitiv oprire forțată (Spike Strip System) de către un echipaj din cadrul Serviciului Rutier. Conducătorul auto, un tânăr de 18 ani, și pasagerul minor, în vârstă de 15 ani, au fugit în pădure, fiind imobilizați și încătușați de către polițiști. Tânărul de 18 ani a fost condus la sediul Poliţiei Orașului Odobești, unde s-a stabilit faptul că nu posedă permis de conducere, aparatul etilotest indicând un rezultat de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, polițiștii l-au condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.”, potrivit IPJ Vrancea.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar acum instanța a dispus măsura controlului judiciar. El este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, distrugere, conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.