Consiliul Județean Vrancea anunță că se apropie de finalizare o investiție importantă destinată copiilor cu dizabilități. Este vorba de repararea și modernizarea fostului hotel Căprioara din Crângul Petrești. Acesta nu mai funcționa de aproape 20 de ani și a fost cumpărat de CJ Vrancea în anul 2004. ”În Crângul Petrești, vom finaliza reabilitarea unui imobil destinat copiilor și tinerilor cu nevoi speciale și cu dizabilități. După ani de zile în care fostul Complex Căprioara a fost lăsat în paragină, a venit timpul să-l punem în valoare și să-l modernizăm la standarde europene”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Termenul de finalizare a lucrărilor este luna aprilie 2024. Constructorul susține că ar putea preda investiția mai devreme, în circa 3 luni.
Investiția de la acest centru are două componente:
– Reabilitare energetică și lucrări conexe Centru DGASPC, Petrești, comuna Vânători – valoare 17 milioane lei;
– Amenajarea centrului comunitar pentru copii cu dizabilități – valoare 6 milioane lei:
Ambele proiecte sunt finanțate din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.