Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că medicii de familie eliberează în mod gratuit adeverințele de început de an școlar, solicitate de creșe, grădinițe și școli. Anunțul CNAS a fost făcut pe pagina oficială de Facebook, după ce au apărut în spațiul public întrebări și controverse legate de această situație.
”Cu noul an școlar aproape de începere, dorim să vă reamintim că medicii de familie din România eliberează 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭:
– Adeverințe medicale pentru copii în caz de îmbolnăviri;
– Acte medicale necesare copiilor pentru care a fost stabilită o măsură de protecție specială, în conformitate cu legea;
– Adeverințe medicale pentru înscrierea în colectivitate, necesare la înscrierea în unitățile de învățământ;
– Dovada de (re)vaccinare;
– Avizul epidemiologic;
– Fișa medicală sintetică necesară copiilor cu dizabilități pentru încadrarea și reevaluarea în grad de handicap.”, au scris oficialii CNAS.
De precizat că numai anumite categorii de preșcolari și elevi au nevoie de adeverință medicală la început de an școlar. ”Medicul de familie eliberează documente medicale, respectiv adeverință medicală de înscriere în colectivitate, aviz epidemiologic și fișă de vaccinări, NUMAI LA ÎNSCRIEREA ÎNTR-UN NOU CICLU DE ÎNVĂȚĂMÂNT, adică pentru creșă, grădiniță, clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a. Toți ceilalți copii NU TREBUIE să prezinte adeverințe medicale sau avize epidemiologice!”, a transmis Ministerul Sănătății.