vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaCOTESTIFOTO Slujbă de sfințire la biserica din satul Goleștii de...

FOTO Slujbă de sfințire la biserica din satul Goleștii de Sus

În ziua de prăznuire a Nașterii Maicii Domnului, vineri, 8 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a târnosit biserica Parohiei Goleștii de Sus din comuna vrânceană Cotești. Lăcașul de cult are hramul „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”, fiind construit între anii 2018-2013. După slujba de sfințire a bisericii, Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor format din: pr. Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, pr. paroh Ovidiu-Florin Bordea, pr. Andrei-Ionuț Stănilă, de la Parohia Budești, pr. Mircea Matei, de la Parohia Sihlea, și pr. Alexandru Constantin, de la Parohia Urechești I. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.

În predica sa, Părintele Arhiepiscop Ciprian a explicat de ce sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a fost fixată la începutul anului bisericesc. „Sfinții Părinți au apreciat rolul extraordinar de important îndeplinit de Maica Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc și au rânduit ca această sărbătoare să fie prăznuită în data de 8 septembrie, pentru a ne sugera faptul că trebuie să începem călătoria în noul an bisericesc sub ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Despre semnificația cifrei 8 știm cu toții, din cartea Apocalipsei, că este aceea a veșniciei, a infinitului. Iar din Fecioara Maria S-a născut, după trup, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos, ca să ne dea și nouă viață veșnică. Deci nu a fost aleatorie alegerea zilei de 8 septembrie pentru sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, întrucât acest eveniment marchează începutul mântuirii oamenilor”, a precizat Chiriarhul locului.

În semn de apreciere pentru munca depusă la zidirea lăcașului de închinare, pr. paroh Ovidiu-Florin Bordea a primit rangul onorific de iconom. De asemenea, cei care au sprijinit lucrările de edificare a sfântului lăcaș au fost răsplătiți cu Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și icoane. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu