duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăCulturăMiercuri începe, la Zaga Zaga, Festivalul de Teatru Tânăr “Ora de Teatru”

Miercuri începe, la Zaga Zaga, Festivalul de Teatru Tânăr “Ora de Teatru”

13 / 17 septembrie 2023 este perioada în care lumea teatrului, de la liceeni la profesioniști, se mută în Vrancea, la “Ora de Teatru”. Teatrul, cartea și muzica bună se vor regăsi laolaltă, într-un spațiu feeric, în afara freamătului cotidian al localităților în care ne petrecem timpul. 2023 este ediția la care vom avea alături de noi, acasă în Vrancea, la întâlnirea cu teatrul tânăr personalități din toate colțurile țării.

Cartea bună este adusă la întâlnirea cu dumneavoastră de Librăriile Cărturești, astfel avem bucuria de a avea o librărie în aer liber, putând să ne luăm cartea dorită și să o lecturăm liniștiți acolo unde poluare ne lasă să existăm. La “Ora de Teatru” colțul Cărtureşti aparţine celor care şi l-au imaginat și va fi așa cum vi-l doriți și așteptați. La această întâlnire sunt așteptați toți cei care au încredere în puterea cărţilor de a schimba, discret, vieţi; în puterea muzicii și a filmelor de a schimba mentalităţi. “Ora de Teatru” și Cărturești sunt la primul pas împreună și te așteaptă să le spui ce îți dorești să găsești la ediția viitoare. Astăzi suntem împreună ca pentru mâine să vă oferim și mai mult.

Muzică bună la “Ora de Teatru” e adusă de Marina-Alexandra Arsene (sopran), Elena Moroşanu (mezzo sopran), Ana Dubyk (alto), Mihail Grigore (tenor), Bogdan Tudor (bas) şi Denis Bolborea (percuție vocală/beatbox). Ei formează “laboratorul de voci” unde experimentează, explorează şi se joacă cu o gamă diversă de sonorităţi pe care vocea umană le poate produce.

Blue Noise este povestea antagonismelor care creează împreună o muzicalitate originală. Culoarea albastră te duce cu gândul la liniște, la melancolie, la armonie. Iar zgomotul este elementul perturbant, el aduce disonanța, lipsa calmului. Blue este o referință și la labelul mitic de jazz Blue Note, jazz-ul fiind genul muzical aflat la baza repertoriului formației. Noise reprezintă toate celelalte influențe care îmbogățesc acest repertoriu. Cele două reunite spun povestea unei formații unice în România: șase voci creează muzică a cappella cum n-ai mai auzit! Blue Noise este povestea unei formații care vrea să bucure, să emoționeze, să impresioneze printr-un univers artistic inedit și prin virtuozitate muzicală. Membrii grupului te vor cuceri prin pasiunea pe care o pun în muzică, prin carisma lor și prin plăcerea pe care o au de a cânta împreună.

Teatrul domină întâlnirea neconvențională cu “Ora de Teatru” și aduce la întâlnirea cu dumneavoastră de la tinerii care deja însemnă ceva în teatrul românesc la personalitățile cu care suntem împreună de ani buni la teatru. “La ceas de seară” la Ora de Teatru” va fi locul întâlnirilor de suflet. Ne vom bucura de cele știute și neștiute din viața actorilor noștri. Vom fi aproape de ei efectiv și nu doar din depărtarea oferită de sala de spectacole. Le vom putea pune întrebări și vom avea răspunsuri. În 2023 “La ceas de seară” vor fi alături de dumneavoastră trei personalități ale teatrului românesc: Tania Popa, Ciprian Nicula și Marian Râlea.

Tania Popa, o actriță fabuloasă și o apropiată a ceea ce înseamnă Protha, ne așteaptă în fiecare stagiune a Teatrului Național I.L. Caragiale București. De la Ferma Vedetelor la prezența cotidiană la televiziune, a venit momentul să revină alături de dumneavoastră, în alt cadru. Vom afla direct de la ea cum  „Ai mei cred că nici nu știau în ce clasă sunt. Eu am fost un copil foarte independent, nu aveam nevoie de nimic și orice ar fi decis ei, nu conta.”.

Ciprian Nicula este unul din exponenții noului val de actori care ne arată ce înseamnă teatrul în adevăratul sens al cuvântului. Deja are două nominalizări la premiile Uniter și este actor la Teatrul Național I.L. Caragiale București. Ne aduce teatrul insuflat, în aula facultății, de maestrul Miklos Bacs. Dacă îl întrebi “Ce ți-ar plăcea să se spună despre actorul Ciprian Nicula peste 30 de ani? Nu știu ce îmi doresc să mi se întâmple, am dorințe pe plan profesional, dar pe un termen atât de lung încă nu am nicio imagine.” Dacă îl rogi pe Ciprian să te bage în sala de spectacol fiindcă nu ai mai găsit bilete, când el este pe scenă, o face, Protha s-a bucurat de șansa asta.

Marian Râlea este peste tot, de la Abracadabra la Teatrul Bulandra, trecând prin studiourile cinematografice și nu în ultimul rând în aula facultății de teatru. Este atât de cunoscut încât este greu să prezinți un actor ca acesta, care îți va spune că „La teatru n-ai cum să fii păcălit”. Prezența sa pretutindeni a determinat să aducă foarte multe premii, de la Premiul UNITER pentru Teatrul dedicat copiilor la nominalizare la premiile UNITER la categoria cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Iov. La întâlnirea cu profesorul universitar vom afla că Comparativ cu noi, au aceeași voință de a face, aceeași neștiință de a ajunge, sunt de pus pe rană sau de scos în stradă, să-i faci de râs. Dar calitatea lor cea mai mare este că sunt tineri, că au timp și au voie să greșească.”.

Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte Sibiu, în calitate de partener principal a evenimentului, aduce din capitala teatrului românesc la “Ora de Teatru” două spectacole,  “Plastilina” de Vasili Sugariev – Regia artistică: Florin Coșuleț și  “Sunt una dintre fortunate” de Alexandra Voivozeanu – Coordonator artistică: Oana Marin.

Văzduh” este prezent în Delta Siretului și aduce în Vrancea conceptul de cultură în orice colț. Spectacolul Văzduh este creat în cadrul proiectului „Lumina din spatele privirii”, proiect implementat de Asociația Cultură’n Șură şi cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.  Proiectul „Lumina din spatele privirii” a pornit ca o incursiune în lumea nevăzătorilor, bazată pe memoriile profesorului John M. Hull, a cărui experiență despre orbire este descrisă în cartea „Touching the Rock. An Experience of Blindness”. A fost nominalizat la Premiul Uniter pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic. „Văzduh este un performance muzical despre mirarea noastră de a ne afla aici și acum. Concertele din Patru anotimpuri au prins sens pentru ceilalți de abia atunci când autorul lor le-a însoțit de sonete descriptive. Noi am făcut drumul invers. Pornind de la text, am extrapolat în muzică. N-am găsit încă un răspuns, dar drumul este unul extrem de incitant.” – Victor Olăhuț

Variațiuni la invențiuni Opus 2” aduce la “Ora de Teatru” o expresie teatrală inedită în peisajul artistic autohton. Muzica și teatrul își găsesc amândouă loc de scenă iar rezultatul ne aduce o comedie spumoasă, elegantă și plină de rafinament, cu gaguri muzicale exploatate cu mult simț și ingeniozitate. Petre Ancuța și Emilian Mârnea, doi actori tineri și talentați, care ne arată cum ludicul și buna dispoziție se împletesc perfect cu muzica și măiestria actoricească.

Texte bune în locuri nebune” este exact ce trebuia la ceea ce se întâmplă la “Ora de Teatru”. Avem texte bune pe care le prezentăm într-un loc departe de betoanele cotidiene. Suntem în apropierea unei zone care cândva a fost o zonă de front, așa că “Scrisori de pe front” este exact acolo unde trebuie. “Mecanismul complex construit de Ionuț Caras are trei planuri de decodificare; primul a fost acela de a amesteca scrisori reale trimise din tranșeele Primului Război Mondial, ale celui de-al Doilea Război Mondial, precum și ale celui din Afganistan; cel de-al doilea plan a fost acela de a se așeza și a ne așeza pe noi, spectatorii, în jurul unei mese de parcă am fi fost la un prânz în familie sau și la o posibilă ultimă cină a celor ce aveau să fie trimiși la măcel; cel de-al treilea a fost acela al jocului cu soldăței de plastic care au umplut și-au populat apoi masa, exemplificând un război planetar dus de cei puternici pe umerii popoarelor, un mare joc al cuceririlor în care câștigători nu sunt niciodată bieții oameni de rând. Acest spectacol e parcă menit să ne spună că orice război, în orice dimensiune temporală, de la începuturile omenirii și până la „Războaiele stelare”, de la ciomag și până la mitralieră, provoacă aceeași durere, aceleași răni, aceeași deznădejde și nefericire în cei ce pleacă, ca în cei ce rămân; că omul este singurul animal care se va autodistruge cu propriile lui mâini. Aceste „Scrisori” amintesc de spectacolele lui Mario Perrotta despre Primul Război Mondial. Stăm în penumbră, la lumina lumânărilor precum într-un buncăr, ascunși, hăituiți. În vorbele soldaților se ghicește atrocitatea ce a devenit normalitate. Prin lumânările aprinse în spectacol suntem introduși într-un ritual, o ceremonie funebră. În replicile actorilor există resemnare și fatalism, acceptarea unui nou sistem de reguli și valori: război încă rimează cu excrement.”

Les Chobeaux” sau nebunia începutului de drum în teatrul profesionist a unui grup de actori care în curând ne vor face să mergem la spectacolele lor. Sunt tineri, sunt la început de drum, sunt inovatori, sunt încrezători așa că nu ne puteau oferi decât o creație colectivă, “Press X – Start Over”. Spectacolele se vor juca la Zaga Zaga, în zona Vamă, iar intrarea la acestea va fi una liberă, în limita locurilor disponibile. (comunicat de presă)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu