Fostul procuror șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, acum vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a contestat în instanță o sancțiune dată de Serviciul Rutier din cadrul IPJ Vrancea. Pe fond, cererea de anulare a procesului verbal de contravenție s-a judecat la Judecătoria Panciu. La sfârșitul anului trecut, acțiunea celebrului procuror a fost respinsă. ”Respinge acțiunea ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare; calea de atac se depune la registratura Judecătoriei Panciu. Pronunțată azi, 28.12.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.”, a anunțat Judecătoria Panciu, la vremea respectivă.
Daniel Horodniceanu a făcut apel la această hotărâre, iar astăzi a avut termen la Tribunalul Vrancea – Secția II Civilă și de Contencios Administrativ Fiscal.
Judecătorul de ședință a dat, însă, termen de judecată pentru 7 decembrie a.c., conform solicitării apelantului – ”Soluția pe scurt: termen acordat la solicitarea apelantului, conform cererii depusă la dosar.”, a anunțat instanța vrânceană.
Se știe că fostul șef al DIICOT a fost implicat și într-o dispută verbală cu polițiștii din județul Vaslui, care l-au oprit, noaptea, în trafic. Din acest motiv, vicepreședintele CSM este judecat disciplinar de către Inspecția Judiciară, în dosarul în care este acuzat că și-a folosit influența pentru a încerca să scape de amendă, după ce a fost oprit în trafic de către polițiști.