Asociația Comunelor din România – ACoR, Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia – KS și Asociația Municipiilor din România – AMR implementează proiectul „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, beneficiind de un grant în cadrul Programului „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021. Proiectul vizează creșterea gradului de conștientizare a reprezentanților autorităților locale cu privire la aspecte ce țin de integritate, transparență decizională, incompatibilități și conflict de interese.
Proiectul se desfășoară în perioada 30 septembrie 2019 – 29 septembrie 2023. Conferința finală a proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă” se va desfășura în perioada 19 – 21 septembrie 2023, la Hotelul MyContinental din municipiul Sibiu, județul Sibiu (Calea Dumbrăvii nr. 2 – 4). Conferința va avea ca scop principal prezentarea rezultatelor proiectului, a impactului produs până în acest moment, a experiențelor și studiilor de caz din Norvegia, precum și a posibilităților de colaborare în vederea continuării activităților proiectului. (comunica ACoR / foto: arhivă)