vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietatePoți fi profesor și să distribui conspirații? Trei exemple care ne sperie

Poți fi profesor și să distribui conspirații? Trei exemple care ne sperie

Teoriile conspirației, negarea științei, informațiile mincinoase prezentate ca adevărate au cucerit internetul și, pe rețelele sociale, tind să domine spațiul. Când știința este negată de o persoană fără capacitatea de a-i influența pe alții, efectele sunt minime. Dar ce facem când teoriile conspirației și informațiile manipulatorii sunt distribuite chiar de către cei care ar trebui să ne educe copiii, adică de profesori?

PRESShub pornește astăzi această dezbatere cu trei exemple ale unor profesori de liceul și de universitate care, deși predau câtorva sute de tineri, nu se jenează să promoveze idei, informații și concepte care contravin flagrant cu misiunea lor de educatori, de oameni care ar trebui să susțină știința și să promoveze adevărul.

Gheorghe Piperea, profesor de drept comercial la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, este cel mai vizibil dintre cadrele universitare care distribuie manipulări pe rețelele de socializare. Vizibilitatea sa este dată de un trecut în care era un avocat credibil, prezent constant în studiourile de televiziune. Astăzi, este oferită de candidatura pentru un loc de europarlamentar pe listele AUR.

Alis Popa este profesoară de limba română la Colegiul Național „George Coșbuc” din București. Dar este și unul dintre cei mai activi distribuitori de teorii ale conspirației, minciuni și manipulări pe rețelele de socializare. Activitatea sa în mediul virtual a început încă din 2020, o dată cu debutul pandemiei de COVID-10. De altfel, majoritatea postărilor sale reprezintă punerea morții unor persoane mai mult sau mai puțin cunoscute pe seama vaccinului anti-COVID-19. Cum apare o știre că cineva a murit, nu contează dacă de infarct sau înecat, Alis Popa caută în cronologia de Facebook a acelui om, ca să vadă dacă s-a vaccinat. Apoi, face o captură și dă ca sigură cauza morții vaccinul anti-COVID-19.

În fine, al treilea exemplu este cel al Dianei Scarlat, profesor asociat la Universitatea Transilvania din Brașov. Aceasta a răspândit teorii ale conspirației în perioada în care se discuta despre moartea lui Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari Wagner. Diana Scarlat susține că nu crede că Prigojin este mort și că se așteaptă să dezmințească el însuși informația, chiar dacă moartea acestuia fusese confrmată în mai multe rânduri.

Articolul integral poate fi citi pe PRESShub. (foto: Facebook Gheorghe Piperea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu