Executivul a adoptat în ședința de joi, 5 octombrie 2023, actul normativ necesar prelungirii cu 3 luni, pânã la data de 31 decembrie 2023, a duratei de aplicare a tarifelor de primã maxime de asigurare RCA practicate de asigurãtori la data de 28 februarie 2023. „În contextul în care sute de mii de șoferi rămân fără polițe la finalul anului, era vitală protejarea consumatorilor și menținerea accesibilității asigurărilor auto. Tarifele RCA pot varia semnificativ de la o companie de asigurări la alta, iar uneori aceste tarife pot deveni prohibitiv de mari pentru șoferii cu venituri mai mici. Plafonarea tarifelor asigură că RCA rămâne accesibilă pentru toți șoferii, ceea ce este esențial pentru asigurarea siguranței rutiere. Gândiți-vă că sunt aproximativ 800.000 de mașini pentru care din 8 decembrie este nevoie de asigurare nouă. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu se lua această decizie, de aplicare a tarifelor de primã maxime de asigurare RCA practicate de asigurãtori la data de 28 februarie 2023? Aceasta cu atât mai mult în contextul în care suntem țara care este pe primul loc în topul negativ al țărilor din Uniunea Europeană cu cele mai multe accidente și cei mai mulți morți pe șosele, pe cap de locuitor”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
Contextul eliminării riscului creșterii prețurilor
Ca urmare a ieşirii din piaţa asigurărilor RCA în ultimii doi ani a asigurătorilor cu cea mai mare cotă de piață, asigurători în portofoliul cărora se aflau cea mai mare parte a asiguraților RCA, a fost generat un dezechilibru între cerere și ofertă, fapt ce a condus la o evoluţie ascendentă a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA. În aceste condiții, la 5 aprilie 2023 a fost emisă de către Guvernul României Hotărârea nr.298/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie. Prin acest act normativ au fost stabilite tarifele de primă practicate pentru asigurările RCA la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, acestea urmând a fi valabile pentru o perioadă de 6 luni, până la data de 10 octombrie 2023.
După deschiderea procedurii de faliment pentru asigurătorul RCA cu cel mai mare portofoliu de asigurări RCA din România, a fost adoptată OUG 71/2023, prin care termenele de încetare de drept a contractelor încheiate cu societatea de asigurare pentru care s-a pronunțat hotărârea de deschidere a procedurii de faliment au fost prelungite cu 90 de zile, până la data de 7 decembrie 2023 pentru asigurări generale, respectiv 5 februarie 2024 – pentru asigurări de garanții. După împlinirea acestor termene, polițele emise încetează de drept și, prin urmare, este necesară încheierea unor polițe noi.
Precizăm că numărul contractelor de asigurări obligatorii RCA încheiate de acesta, care mai sunt încă în vigoare, este de aproximativ 1,5 milioane de contracte, ceea ce reprezintă circa 15% din întregul parc auto la nivel național.
În condițiile în care prelungirea valabilității contractelor RCA se suprapune cu încetarea efectelor HG nr.298/2023, se estimează că până la sfârșitul anului 2023 va exista un număr ridicat de asigurați RCA care vor solicita încheierea unor noi contracte, caz în care se va manifesta continuarea situației de dezechilibru între cerere și ofertă la nivel de piață, ceea ce ar putea conduce fie la o presiune asupra primelor de asigurare RCA practicate în piața liberă fie la o scădere a gradului de cuprindere în asigurarea RCA a parcului auto național. Astfel, prin aplicarea acestei măsuri se elimină potențialul impact negativ al creșterii prețurilor.
Recuperarea diferenței de primă
Reamintim că asigurații care au plătit integral sau în rate prima de asigurare pot denunța contractul de asigurare. Astfel, pot să o recupereze din prima achitată proporțional cu perioada neexpirată a contractului RCA, dacă nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării. Suma cuvenită reprezintă prima datorată de către asigurătorul debitor, pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta ca urmare a încetării contractelor de asigurare. (Ministerul Finanțelor)