sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitatePoștașii protestează în fața Ministerului Digitalizării

Poștașii protestează în fața Ministerului Digitalizării

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), va începe un program de acțiuni de protest prin organizarea unor pichete la sediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, în perioada 09 – 13 octombrie 2023, zilnic în intervalul orar 10.00 – 12.00.

Motive proteste:

 Lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant și nediscriminatoriu a condus la situația inacceptabilă de astăzi din Poșta Română, în care circa 17.000 dintre angajaţi, adică 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcție, studii, responsabilități, experiență profesională;

  1. Riscul uriaș ca, odată cu creșterea salariului minim pe economie, de la 01 ian. 2024, Poșta Română să intre în procedură de insolvență sau să concedieze multe mii de angajați;
  2. Lipsa politicilor coerente de dezvoltare și sustenabilitate a Companiei Naționale Poșta Română amplifică pericolul pierderii de locuri de muncă din rândul agenților poștali, al factorilor, oficiantelor, diriginților, lucrătorilor din tranzite, mai ales în lipsa abordării rapide a unor noi linii de business;
  3. Lipsa de transparență și predictibilitate în actul de management; salariații, în marea lor majoritate aflați la vârsta de peste 50 de ani, nu cunosc intențiile acționarului majoritar și managementului Poștei Române cu privire la viitorul Companiei pentru următorii 5-7 ani;
  4. Lipsa dialogului social la nivelul Poștei Române sporește nemulțumirile și îngrijorările angajaților, mărind riscul declanșării de conflicte.

Revendicări:

Implicarea urgentă a acționarului majoritar al Poștei Române în identificarea și implementarea de măsuri care să stopeze declinul Companiei și să conducă la începerea unui proces de dezvoltare sustenabilă a acesteia, cu efecte benefice și pentru siguranța și calitatea locurilor de muncă. (comunicat Blocul Național Sindical)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu