O nouă poveste de succes și emoționantă deopotrivă a fost publicată în revista Emigrantul, din Italia, condusă de vrânceanul Cristi Merchea. Publicistul vrâncean a scris, de această dată, despre familia Ionică și Daniela Joian, din Tulnici, plecați acum mulți ani în Peninsulă în căutarea unui trai mai bun. Ionică a plecat în anul 2000 în Italia, ca într-o aventură, în podul unui tren de marfă. S-a stabilit la Tivoli, lângă Roma, și a pornit munca de jos. La scurt timp l-a urmat și soția sa, Daniela. Cu răbdare și multe sacrificii, cei doi soți au reușit să pună pe picioare o mică afacere de familie – o brutărie. Au, acum, și angajați, dar ei continuă să muncească zi-lumină. Produc zilnic peste 1.000 de pâini, în 30 de feluri, dulciuri, plăcinte, ”pizzette”, biscuiți, mucenici etc. Le este bine acu, sunt mulțumiți, dar dorința de a se întoarce în România este estompată de problemele și obstacolele pe care le întâmpină aici. ”Am spus o poveste ca multe altele care au fost și care vor fi, cu oameni simpli, care s-au educat și au învățat în țara lor dar nu au avut posibilitatea să și rămână și nici nu se pot întoarce datorită condițiilor oferite de Statul Român. Ca ei sunt mulți, prea mulți, iar România pierde pe zi ce trece rodul muncii lor, al inteligenței, al pregătirii … Ei construiesc capitalismul occidental pentru că țara i-a abandonat, i-a alungat, i-a ignorat și, de multe ori, i-a luat la mișto drept ”căpșunari” sau ”stranieri”. O poveste reală care arată că omul sfințește locul și că românii adevărați, oriunde s-ar afla, pot face lucruri deosebite”, notează, la final, autorul.
- Advertisment -