Asistenții medicali generaliști sunt invitați să se înscrie la Cursul de formare a subofițerilor în activitate, specialitatea militară „Sanitar” (Centrul de perfecționare medico-militară din Sibiu). Sunt scoase la concurs 70 de posturi în sistemul militar. Înscrierile se fac până pe data de 10 noiembrie, iar selecția se va încheia pe 17 noiembrie. Admiterea se va susține pe 14 decembrie. Sunt așteptați candidați din rândul SGP în activitate sau în rezervă, precum şi din rândul civililor din cadrul şi din afara MApN.
Criteriile de recrutare sunt:
– vârsta maximă: 45 de ani împliniţi, la data acordării gradului şi numirii în funcţie la finalizarea cursului de formare;
– studii: absolvenţi ai învățământului liceal cu diplomă de bacalaureat și ai învățământului postliceal – calificarea Asistent medical generalist sau învățământ universitar de licență – specializarea Asistență medicală generală.
– candidații trebuie să deţină certificatul valabil de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Criteriile de vechime sunt:
– pentru candidaţii SGP în activitate din cadrul MApN: cel puţin 1 an vechime în serviciu (calculată de la data absolvirii programului de instruire şi până la data începerii cursului de formare a subofiţerilor în activitate) și să fi fost apreciați în ultimul document de evaluare profesională anuală cu calificativul cel puţin „Foarte bun”;
– pentru celelalte categorii de candidaţi: 1 an experiență în domeniul studiilor (să facă dovada că au lucrat cel puțin 1 an în domeniul studiilor cerute).
Înscrierile se pot face online la https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau mergând personal, la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar al județului/sectorului în care aveți domiciliul. Adresele și numerele de telefon sunt disponibile aici: www.recrutaremapn.ro/contactbir.php .
După înscriere și susținerea probelor de selecție vor fi întocmite dosarele de candidat, conform precizărilor personalului recrutor, iar examinarea medicală se va susține după concursul de admitere. Selecția constă în:
– evaluarea psihologică (test de aptitudini și de personalitate);
– evaluarea capacității motrice (probe sportive – traseu utilitar-aplicativ și alergare pe distanța de 2000 m);
– interviul de evaluare finală.
Informații despre calendarul concursului de admitere vor fi obținute ulterior potrivit Metodologiei și ghidului emis de către unitatea organizatoare (se vor publica pe site-ul https://cpmm.mapn.ro/ și/sau vor fi afișate la sediul unității, precum și la birourile informare-recrutare). (sursa: Centrul Militar Zonal Vrancea ”Regele Carol I”)