vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateVIDEO Campanie națională de informare privind riscurile de incendiu,...

VIDEO Campanie națională de informare privind riscurile de incendiu, destinată vârstnicilor

Peste 500 de persoane vârstnice, parte dintre acestea cu diferite dizabilități, își pierd viața sau
sunt rănite, în fiecare an, în urma incendiilor. Pornind de la această realitate îngrijorătoare,
E.ON România, Delgaz Grid, împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
(IGSU) și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), lansează o nouă campanie națională de informare, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”. Campania își propune să sublinieze importanța decisivă a măsurilor de prevenție care trebuie respectate de către cei în cauză sau de către aparținători, pentru preîntâmpinarea unor evenimente soldate, de cele mai multe ori, cu pierderi de vieți și pagube materiale însemnate.

„De tine depinde să schimbi povestea. Viața este mai importantă!” este mesajul principal al campaniei, care își propune să reamintească faptul că fiecare este responsabil de siguranța sa, dar în aceeași măsură și de cea a membrilor familiei, apropiaților sau chiar vecinilor, care
nu mai pot acorda atenția cuvenită prevenirii riscurilor. Mesajele campaniei sunt difuzate la nivel național și aduc în prim-plan necesitatea schimbării mentalității, în special în cazul persoanelor în vârstă, în ceea ce privește importanța realizării din timp a lucrărilor de întreținere, a reviziilor periodice și a reparării instalațiilor electrice și de încălzire, precum și a coșurilor de fum. Potrivit statisticilor IGSU, cauzele principale generatoare de incendii sunt utilizarea echipamentelor sau aparatelor electrice cu defecțiuni sau cu improvizații, nerespectarea regulilor privind utilizarea focului deschis în spații închise, jarul sau scânteile provenite de la sistemele de încălzire, mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate în timpul funcționării sau coșurile ori burlanele de fum defecte sau necurățate.

Anul trecut, în aria de activitate a companiei Delgaz Grid, au avut loc 12 explozii soldate cu 36 de victime, dintre care 5 decedate. 30 din totalul persoanelor afectate au fost vârstnici. De la începutul acestui an și până în prezent s-au înregistrat trei explozii, în urma cărora 6 persoane au avut de suferit, două dintre acestea fiind vârstnice. Incidentele au fost cauzate de executarea greșită a procesului de aprindere a focului la mașina de gătit, tip aragaz și/sau soba de încălzit, din teracotă sau de intervențiile neautorizate asupra instalațiilor cu gaz ale imobilului. În ceea ce privește intoxicațiile cu monoxid de carbon, anul trecut au fost consemnate 16 incidente de această natură, în urma cărora 30 de persoane au fost afectate, iar una dintre acestea și-a pierdut viața. Intoxicațiile au fost cauzate de coșuri de fum obturate sau de neetanșeități ori obturări la sistemele de evacuare a gazelor arse (la centrale termice sau sobe care funcționează cu gaze naturale), dar și de utilizarea aragazului pentru încălzirea locuinței. „În campania din acest an ne îndreptăm atenția spre părinții și bunicii noștri, dar și spre alte categorii vulnerabile care au nevoie mai mult decât oricând de grija și atenția noastră. Din păcate, vedem prea multe cazuri în care vârstnicii cad victime ale incendiilor cauzate de diverse incidente din gospodării. Ne dorim ca astfel de drame să fie evitate și, de aceea, credem că este deosebit de important să ne implicăm într-un demers de informare și prevenție alături de partenerul nostru, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu care de 11 ani avem o excelentă colaborare”, afirmă Volker Raffel, CEO E.ON România.

„Un parteneriat solid este esențial pentru a face față amenințărilor reprezentate de incendii.
DSU, IGSU, E.ON România și Delgaz Grid lucrează împreună pentru a oferi soluții și sprijin comunităților noastre. Împreună, cu efort susținut și continuu, vom derula proiecte sustenabile care să îndemne la responsabilizare, să schimbe mentalități și să dezvolte climatul de siguranță la nivelul comunităților. Contribuția fiecăruia dintre noi este esențială, astfel ca în fiecare zi să devenim mai bine pregătiți în fața riscurilor și să creăm o societate rezilientă”, precizează dr. Raed Arafat, secretat de stat în MAI, șef al DSU. „Vârstnicii sunt stâlpii comunității noastre, iar siguranța lor este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi. Prin intermediul acestei campanii ne dorim preîntâmpinarea unor evenimente care să le pună viața în pericol. Incendiile la locuințe reprezintă un risc semnificativ pentru persoanele în vârstă, dar cu sfaturi și recomandări adecvate putem să-i protejăm. Campania «De tine ține să schimbi povestea, viața este mai importantă!», derulată în colaborare cu E.ON România și Delgaz Grid, este un pas important în această direcție, prin care ne asigurăm că persoanele vârstnice primesc sprijinul de care au nevoie pentru a trăi în siguranță în propria locuință”, menționează general Dan-Paul Iamandi, inspector general al IGSU.

Încheiat între IGSU și E.ON România în luna septembrie 2012, parteneriatul „Împreună pentru siguranță” a urmărit derularea, la nivel național, a campaniilor comune de informare și conștientizare a cetățenilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a surselor de energie, fie că vorbim despre electricitate sau despre gaze naturale. Astfel, în primii ani de colaborare au fost realizate campaniile „F.O.C – Flăcările Omoară Copii” (lansată în septembrie 2012), destinată conștientizării pericolelor la care sunt expuși copiii lăsați singuri sau nesupravegheați în casă, urmată de „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale!” (lansată în noiembrie 2012), respectiv „R.I.S.C. – Siguranța NU e un joc de noroc!” (decembrie 2013). Acestea şi-au propus nu doar să informeze şi să sensibilizeze populația, ci şi să schimbe, în timp, comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie. De asemenea, în 2015, E.ON România s-a alăturat campaniei „Nu tremur la cutremur”, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne şi derulată la nivel național prin IGSU.
În anul 2016, pornind de la preocuparea reducerii numărul de victime şi a pagubelor materiale, cele două părți au inițiat, sub egida R.I.S.C., campania de informare preventivă a populației cu sloganul „Mai bine previi, decât să nu fii!”, pentru adoptarea unei atitudini proactive, prin sensibilizarea opiniei publice în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuința proprie. Campaniile R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!” şi „Siguranța nu e un joc de noroc!” au continuat în anul 2017, mesajele principale fiind curățarea coșurilor de fum cu firme specializate/coșari specializați şi montarea detectoarelor de incendiu și de gaz în locuința proprie. Tot în 2017 a fost lansat proiectul România Sigură, mesajul preventiv pentru reducerea riscurilor odată cu folosirea surselor de energie fiind transmis constant publicului prin intermediul platformelor social media. O nouă campanie a fost inițiată în 2018, sub egida R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!”, iar obiectivul de bază al acesteia a urmărit conștientizarea cetățenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul scăpărilor de gaze în locuințe.
Copiii rămân categoria cea mai vulnerabilă, iar conștientizarea adulților cu privire la responsabilitatea ce le revine în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță în locuințe a devenit dezideratul principal al campaniei naționale „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, lansată în anul 2020. În perioada 2021-2022 au fost inițiate trei proiecte speciale dedicate canalelor social media –Lecții despre Siguranță cu Taticool și Prințesa Sofia (cu clipuri video dedicate copiilor), Podcast #SigurdeAscultat (despre siguranța copiilor) şi #SafeSummerSports– în care, cu ajutorul influencerilor de pe TikTok, au fost transmise mesaje preventive dedicate tinerilor, pentru a evita electrocutările în apropierea stâlpilor de înaltă tensiune sau prin urcarea pe trenuri. Tot în această perioadă au fost continuate campaniile „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” şi R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!”.
România Sigură este un alt proiect demarat în cadrul parteneriatului care urmărește transmiterea mesajelor de siguranță folosind rețelele sociale. Astfel, prin intermediul conturilor de Facebook, Instagram și a canalului de Youtube România Sigură, derulăm constant campanii de informare despre prevenirea riscurilor la care ne expunem în fiecare zi dacă nu folosim adecvat instalațiile electrice sau de gaze naturale. (comunicat IGSU)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu