sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAdministratieFocșănenii sunt așteptați să depună cereri pentru primirea ajutoarelor de încălzire

Focșănenii sunt așteptați să depună cereri pentru primirea ajutoarelor de încălzire

Începând din data de 20 octombrie, focșănenii pot depune cereri de ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie termică, energie electrică şi combustibili solizi sau petrolieri. Ajutoarele se acordă pe bază de cerere, însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. Pentru a beneficia de ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, cererile se depun la sediul Primăriei Municipiului Focșani din Bulevardul Dimitrie Cantemir nr 1 bis. Formularele pot fi găsite la Registratură sau pot fi descărcate de pe site-ul www.focsani.info din secțiunea – Informații Publice – Ajutoare încălzire locuință și stimulent pentru încălzire – Formular cerere solicitare ajutor.
Totodată, ENET SA Focşani aduce în atenţia clienților săi că, începând cu aceeași dată, primește cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu energie termică furnizată în sistem centralizat, conform Legii nr 226/ 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Acestea pot fi depuse la sediul comercial ENET SA din str. Cuza Vodă nr. 3.

Iar cererile pentru ajutorul de încălzire pentru consumatorii de energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri se depun la Direcția de Asistență Socială Focșani din str. Cuza Vodă nr. 42.
Pot beneficia de toate aceste ajutoare familiile ale căror venituri nete nu depășesc 1.386 de lei pe membru de familie. În cazul persoanelor singure, venitul net nu trebuie să depășească 2.053 lei.  Pe lângă cerere, vor fi atașate și următoarele documente:
– copie după actele de identitate ale tuturor membrilor familiei (B.I. sau C.I. cu adresa pentru imobilul pentru care se solicită ajutorul, respectiv certificat de naştere pentru copiii sub 14 ani);
– copie xerox după actul de proprietate, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, contract de donaţie, contract cu clauză de abitaţie, contract de comodat – legalizat, contract de întreţinere sau împuternicire notarială din partea proprietarului cu privire la dreptul de folosință a locuintei de către solicitant;
– copie xerox după certificatul de înmatriculare a autoturismului (unde e cazul);
– adeverinţă eliberată de angajator cu salariul net pentru luna anterioară depunerii cererii – original;
– cupon pensie valabil pentru luna anterioară depunerii cererii – copie;
– alte acte doveditoare privind veniturile realizate de titular şi membrii familiei acestuia, astfel cum sunt prevăzute în formularul de cerere. (sursa: Primăria Focșani)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu