duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateGreva foamei pentru Alina Apostol, românca închisă în condiții grele în China

Greva foamei pentru Alina Apostol, românca închisă în condiții grele în China

Greva foamei pentru Alina Apostol, românca închisă în China. Clujeanul Marius Balo, care a petrecut și el 8 ani în închisorile chinezești, amenință că refuză să mănânce, chiar cu riscul de a-și pierde viața, dacă autoritățile române nu vor acționa în cazul Alinei Apostol, o româncă întemnițată din 2017 în China. Reacția lui Marius Balo vine după o declarație a Ministrului Justiției, Alina Gorghiu, din cadrul ședinței de Guvern de vineri: „Instituţiile din România au făcut tot ce este legal şi uman posibil pentru a rezolva situaţia”.

Clujeanul, care a fost închis 8 ani în China, abandonat de statul român, care nu l-a sprijinit în ciuda numeroaselor sale apeluri, consideră afirmațiile ministrei este de un cinism înfiorător, semnalând limbajul de lemn în care acestea au fost făcute. „Declarația dumneaei, oferită într-un limbaj arogant, de lemn, nu spune absolut nimic.  Perversitatea limbajului constă în faptul că se încearcă inocularea ideii conform căreia s-ar fi făcut totul, când de fapt nu s-a făcut nimic. Prin aceste cuvinte, dumneaei  vrea doar să închidă gura oamenilor într-un mod facil”,  afirmă Balo.

Alina Irina Apostol a fost arestată în provincia Fujian, din estul Chinei, în decembrie 2017, și acuzată de fraudă bancară. Ca urmare a sentinței, în iulie 2019, românca  a fost condamnată la 13 ani și jumătate de închisoare, având 8 ani de executat până în prezent, din restul de pedeapsă. Familia Apostol a făcut apel la autoritățile române ca să demareze procedurile de transfer în România, pornind de la precedentul cazului Balo. O primă condiție de îndeplinit în acest caz a fost echivalarea sentinței primite în China. Prin urmare, în octombrie anul acesta, Curtea de Apel București a admis sesizarea formulată de Parchet și a dispus transferarea Alinei Apostol într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei, adaptând sentința primită în China de la 13 ani și jumătate la 9 ani și patru luni.

Articolul integral, pe PRESShub.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu