duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticaConsilierul local Corneliu Gheoca, locul 3 la Cupa Vrancei la kickboxing

Consilierul local Corneliu Gheoca, locul 3 la Cupa Vrancei la kickboxing

Consilierul local PNL Focșani Corneliu Gheoca a participat, în premieră, la o competiție de kickboxing – Cupa Vrancei, ediția a noua. El practică acest sport de contact de câteva luni, iar Cupa Vrancei a fost prima confruntare la nivel de profesioniști. Consilierul Corneliu Gheoca (38 de ani) a reușit să se claseze pe locul al treilea la stilul kick light. ”A fost o atmosferă frumoasă, multe cluburi înscrise din întreaga țară, mulți sportivi foarte buni, toate acestea contribuind la un spectacol deosebit. O experiență unică, un vis pe care mi l-am îndeplinit și-mi propun să continui munca depusă și să mai concurez la câteva competiții. Am dorit să fiu un exemplu pentru tinerii noștri, să transmit că se poate la orice vârstă, cu ambiție, seriozitate și făcând parte dintr-o echipă frumoasă. Vreau să mulțumesc antrenorului meu, maestrului Poeana Danut, prietenului meu Dan Tenescu și tuturor celor care au fost alături de mine la acest prim meci, din tribune, din online sau cu inima. Age is just a number in sports!”, a scris consilierul local pe Facebook.
Sâmbătă, 4 noiembrie, la Sala Sporturilor ”Alin Moldoveanu” din Focșani, s-a desfășurat Cupa Vrancei la Kickboxing, ediția a IX-a. Competiția a fost organizată de Clubul Sportiv ADDRAS din Focșani, cu sprijinul financiar din partea Consiliului Județean Vrancea. La competiția de la Focșani au participat câteva sute de sportivi de la cluburi din Vrancea și din alte județe.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu