vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateFOTO Întâlnire de lucru în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de...

FOTO Întâlnire de lucru în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost gazda dezbaterii anuale organizate în conformitate cu Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020 – 2024.

În cadrul Strategiei Naționale de Reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020 – 2024 ( aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 430/2020), inițiată de Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor și în care Ministerul Afacerilor Interne are atribuții pe diverse obiective, este prevăzută activitatea I.1.4. – ”Participarea, în cadrul unor întâlniri comune organizate la nivel local/regional, de către unitățile din sistemul penitenciar, în vederea diseminării modelelor profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”, aferentă Obiectivului strategic I. Dezvoltarea capacității instituționale și interinstituționale în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate și a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate, punctul I.1. Formarea și perfecționarea profesională a personalului cu atribuții în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate.

Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a organizat o activitate tip dezbatere, cu tema: ”Diseminarea modelelor profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”. Alături de conducerea I.P.J. Vrancea, la dezbatere au participat polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Centrului de Reținere și Arest Preventiv, reprezentanți ai Consiliului Județean Vrancea, Penitenciarului Focșani, Serviciului de Probaţiune Vrancea, Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea, Agenţiei Judeţeană pentru Ocuparea forţei de Muncă Vrancea, Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Vrancea, Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea, Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani, Direcţiei Judeţene de Sport Vrancea, Colegiului Tehnic „V.D. Cotea” Focşani, Asociaţiei „Stânca Veacurilor”, precum și reprezentanții școlilor postliceale de pe raza municipiului Focșani. Obiectivul acestui demers este acela de a întări parteneriatele interinstituționale, de a facilita relaționarea interinstituțională, de a identifica bune practici și de a analiza situații particulare întâlnite în practică. De asemenea, participanții au împărtășit din experiența profesională în acest domeniu de activitate și au identificat punctele slabe care pot conduce la eșecul unei reintegrări corespunzătoare și chiar la recidivă în săvârșirea de infracțiuni. (Sursa: IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu