Pe 10 noiembrie 1940, în România s-a produs un cutremur de magnitudine 7.4 pe scara Richter, cu efecte devastatoare. Specialiştii spun că în oraşul Panciu cutremurul a fost resimţit cu o magnitudine de 10 grade pe scara Richter, mărturiile oferite ulterior de locuitori ai oraşului fiind edificatoare în condiţiile în care au arătat că au văzut pe cer „scântei şi fâşii luminoase”. Din oraş nu a rămas decât o grămadă de moloz, doar câteva case mai trainic construite rămânând în picioare. Autorităţile locale din oraşul viilor au numărat atunci 42 de morţi şi 76 de răniţi. ”Noiembrie 1940, la ora 3,40 minute, câteva zguduiri puternice orizontale şi una verticală, ce ne-au dat părerea că am căzut cu case cu tot într-o groapă de 10-12 metri adâncime, zguduiri ce s-au terminat toate. În mai puţin de un minut (45 secunde) au prăbuşit tot oraşul la pământ. Câteva minute în urmă, care cum am putut, am ieşit în stradă. Întuneric beznă, nici strigăte, nici jale. O groază mută în plină beznă, mai lugrubă decât ţipetele şi jelirea, paralizase pe toţi. Felinare stinghere şi lămpi electrice de buzunar apar printre ruine, se învârtesc nesigure în dreapta şi în stânga. Luminile se înmulţesc şi se agită. Gemete şi strigăte de ajutor pornesc din toate părţile, urmate de strigăte şi plânsete ca răspuns. Începe goana după rude, prieteni. Nu se aud decât întrebări scurte şi speriate. Zvonurile trec din gură în gură. Se întinde vestea că avocatul Pintilie, cu soţia şi troncan de fată voinică, sunt striviţi laolaltă; că D-na Doctor Nacu, buna noastră medică, zace cu mâna frântă lângă minunatul ei băieţaş, strivit de-un perete, şi lângă Doctorul Marcel Nacu, soţul, atât de împietrit de durere încât nu-şi simte propriile sale răni; că moaşa Diaconu, cu copilul alături, sunt sufocaţi în pat de tavanul căzut asupra lor; că avocatul Mihalea, a fost şi el zdrobit; şi alţii . . . şi alţii . . . la fel”, scria primarul din Panciu, Ad. Căpăţână, doctor în drept şi farmacist, care a realizat un istoric al oraşului în cuprinsul căruia a fost prezentat şi momentul 10 noiembrie 1940.
Acum, după 83 de ani de la acest eveniment tragic, oamenii se gândesc, cu îngrijorare, dacă orașul este pregătit să reziste la un cutremur similar. ”Sunt autoritățile pregătite să intervină pentru a salva vieți și a proteja bunurile oamenilor? Cum s-ar descurca conducătorii de azi dacă, Doamne ferește, s-ar întâmpla ceva asemănător? Avem încredere în cei de astăzi ca învață din experiențele dure ale trecutului? În noaptea de 10 noiembrie 1940, România a fost zguduită de un cutremur de 45 de secunde, care a ucis peste o mie de oameni. Atunci, Panciu a fost singurul oraș din România care a dispărut în proporţie de 99%. Ce s-a construit după, cât de rezistent este? Sunt bani la Guvern pentru consolidare seismică. Câți au fost atrași la noi în oraș? Cu siguranță 0!”, a scris, pe Facebook, pănceanul Ovidiu Burdușa, fost secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
